Saturday, May 18, 2024
Jurnalism corect


Ludovic Orban, despre proiectul de lege pentru abrogarea pensiilor speciale ale magistraților: Vedem cum evoluează dezbaterile/ Toate pensiile nesimțite vor fi tăiate

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Justitie Stirile zilei , at 28 ianuarie 2020 Etichete: , ,

Premierul României, Ludovic Orban, a declarat că proiectul de lege pentru abrogarea pensiilor speciale ale magistraților nu este asumat de Guvern, însă în funcție de cum evoluează dezbaterile din Camera Deputaților, Executivul pe care îl conduce ar putea să dea o ordonanță de urgență sau și-ar putea asuma răspunderea în fața Parlamentului.

„PNL militează pentru aplicarea în calcului pensiei a principiului contributivității,. Asta a fost o decizie politică a PNL. Proiectul de lege nu este asumat de Guvern. În funcție de dezbaterile din Cameră vom lua decizia. (…)Vedem cum evoluează dezbaterile. Mai bine adoptăm proiectul de lege și eventual îl corectăm în Guvern fie cu angajare de răspundere, fie cu ordonanță de urgență. (…)Cred că majoritatea legilor pentru pensiile speciale au fost introduse de PSD.(…)Suntem gata să corectăm orice decizie a CCR și anumite prevederi care nu au făcut parte din proiectul inițial și au fost introduse de PSD. Aproape toate pensiile speciale au fost introduse prin legi de majoritățile PSD, printre inițiatori sunt unii campioni, cum e Florin Iordache. (…)Vă spun clar că toate pensiile nesimțite vor fi tăiate. Ăsta e obiectivul nostru. Portițele create de lege au fost folosite în mode abuziv și au dat naștere unor pensii sfidătoare. (…)Deocamdată proiectul nostru de lege este în dezbatere. Noi îl susținem. (…)E an electoral și e greu să iei deciziile cele mai bune.”, a declarat Ludovic Orban.

Premierul Ludovic Orban s-a întâlnit, marți, cu grefierii care protestează nemulțumiți de proiectul de lege care ar urma să elimine pensiile speciale ale magistraților.

 

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW