Saturday, March 28, 2020
Jurnalism corect


Ludovic Orban, despre noul Guvern: Din perspectiva PNL, lista cu miniștri este gata/Programul de guvernare nu va fi pe 4 ani

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Politic Stirile zilei , at 15 octombrie 2019 Etichete: , , , ,

Prim-ministru desemnat al României a declarat că urmează ca PNL să discute cu partidele politice pentru formarea noului Executiv. Întrebat dacă lista noului Guvern este gata, Ludovic Orban a răspuns că “din perspectiva PNL este terminată”.

“În următoarea perioadă încep negocierile politice cu partidele care au stat alături de noi la moțiunea de cenzură și trebuie să discutăm toate chestiunile cu aceste partide”, a declarat premierul desemnat, la Digi24.

Referitor la cum vor fi împărțite fotoliile de miniștri, Orban a spus că „vor fi declanșate discuțiile oficiale” cu partidele politice care au votat moțiunea.

„În toată perioada, și înainte de moțiune și după au fost foarte multe discuții. Acum vor fi declanșate discuțiile oficiale. Ne vom întâlni cu reprezentanții formațiunilor politice care vor prezenta exact care sunt pozițiile lor, propunerile lor, eventualele condiții pentru susținerea noului Guvern. Sunt foarte încrezător că aceste condiții vor conduce la formarea unei majorități parlamentare”, a adăugat Orban.

Ludovic Orban a mai anunțat că PNL nu va avea un program de guvernare întocmit pe patru ani.

„Important este să găsim toate punctele comune pentru a întocmi un program de guvernare care, sigur, nu va fi pe patru ani, pentru că nu poți să faci într-o perioadă așa de scurtă de timp. Cea mai lungă perioadă posibilă este până la alegerile parlamentare.

Vă readuc aminte că PNL a fost favorbail ideii de a ajunge la un pact pentru anticipate, dar acest lucru nu se poate face decât după prezidențiale și după alungarea PSD de la palatul Victoria.

În toată această perioadă PSD face nefăcute în fiecare zi. Un guvern demis prin moțiune de cenzură. Ce să mai numești secretar de stat? Au dat drumuri la o grămadă de concursuri. Un protejat al lui Daea urmează să fie angajat la ADS, director. Dar nu e numai ADS. Au dat drumul la foarte multe concursuri ca să ocupe rapid prin proceduri viciate ca să își angajeaze niște politruci în diferite funcții publice”, a mai spus Orban.

Citeste si:  Ludovic Orban, despre alegerile locale: Până la data de 1 martie să avem stabiliţi candidaţii la funcţia de primar în toate localităţile/ La nivelul Bucureştiului vom face o analiză

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW