Ludovic Orban, despre nemulțumirile din PNL: Niciodată nu pot fi toți mulțumiți
Confruntat cu acuzații din interiorul partidului pentru cedările făcute la negocierile pentru formarea coaliției de guvernare, președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat vineri seară că este firesc să apară nemulțumiri.
„Niciodată nu pot fi toți mulțumiți. De altfel nici nu au fost finalizare negocierile. În momentul în care vor fi finalizate negocierile toate candidaturile la funcțiile de demnitate publică vor fi analizate în forurile statutare ale partidului și vom decide cei mai buni candidați”, a declarat Ludovic Orban, după încheierea unei noi runde de negocieri cu viitori parteneri de coaliție.
Potrivit News.ro, secretarul geneal al PNL Robert Sighiartău a convocat pentru sâmbătă seară, de la ora 19:00, Biroul Politic al partidului, şedinţa fiind ulterior anulată de către Ludovic Orban, care a considerat că şedinţa nu a fost convocată statutar.
Reprezentanții PNL, USR PLUS și UDMR au ajuns vineri la un acord în privința împărțirii portofoliilor în viitorul guvern care va fi condus de Florin Cîțu. Liberalii vor avea, pe lângă funcția de prim-ministru, cea de președinte al Camerei Deputaților, pentru Ludovic Orban, dar și nouă ministere, între care se află și mult râvnitul portofoliu al Finanțelor. Alianța USR PLUS a reușit să obțină șase ministere, între acestea regăsindu-se Ministerul Justiției și Ministerul Transporturilor, unde cel mai probabil ar urma să fie numit Cătălin Drulă.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/ludovic-orban-despre-nemultumirile-din-pnl-niciodata-nu-pot-fi-toti-multumiti/ […]
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: mainnews.ro/ludovic-orban-despre-nemultumirile-din-pnl-niciodata-nu-pot-fi-toti-multumiti/ […]
… [Trackback]
[…] Here you can find 74769 additional Info to that Topic: mainnews.ro/ludovic-orban-despre-nemultumirile-din-pnl-niciodata-nu-pot-fi-toti-multumiti/ […]