Tuesday, December 1, 2020
Jurnalism corect


Ludovic Orban, despre dublarea alocațiilor: Și dacă am vrea, nu am putea să majorăm alocațiile/ Sumele nu sunt prevăzute în buget

By Daniela Eremia , in Politic Stirile zilei , at 10 ianuarie 2020 Etichete: , , , ,

Premierul Ludovic Orban a anunțat, vineri, că va lua în calcul prorogarea majorării alocațiilor până în luna iulie, când se vor putea asigura resursele necesare în bugetul statului.

Poziția președintelui e firească, aceea de a promulga legea. Noi și dacă am vrea, nu am putea să majorăm alocațiile. Soluția pe care vom merge e aceea de a proroga intrarea în vigoare până vom putea asigura resurse necesare în bugetul de stat. Alocarea resurselor poate fi făcută la rectificarea bugetară care se va face după 1 iulie. Vom vedea exact când vom proroga”, a declarat premierul, după discuția cu președintele Klaus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că nu are de gând să refuze promulgarea acestei legi, menționând că Guvernul trebuie să vină cu soluții referitoare la alocarea bugetului.

Proiectul a ajuns la mine, are termen 18 ianuarie. La acest moment nu am de gând să refuz promulgarea acestei legi, e încă în analiză, aștept precizări de la Guvern, pentru că sumele nu sunt prevăzute în buget”, a spus Klaus Iohannis.

Dacă legea va fi promulgată de Iohannis, alocația copiilor până în doi ani va ajunge la 600 de lei, cea pentru copii peste doi ani, la 300 de lei, iar cea pentru copiii cu handicap la 600 de lei.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW