Sunday, May 16, 2021
Jurnalism corect


Ludovic Orban îi acuză pe parlamentarii USR că l-au votat pe Florin Iordache la conducerea Consiliului Legislativ / Dan Barna: Ideea este absurdă

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 21 octombrie 2020

PNL și USR își pasează vina alegerii lui Florin Iordache în fruntea Consiliului Legislativ. Ludovic Orban a acuzat marți Uniunea că ar fi votat în favoarea inițiatorului celebrei OUG 13, în schimb Dan Barna a catalogat ideea ca fiind „absurdă”. 

„După cum arată rezultatele, nu există altă posibilitate. Dacă ne uităm la voturile lui Iordache şi la voturile candidatului USR la vicepreşedintele Consiliului Legislativ asta este concluzia care se poate trage”, a declarat Ludovic Orban, citat de Agerpres.

„Să spui că USR vreodată a votat cu Florin Iordache este o glumă”, a arătat el, într-o declaraţie acordată presei. Totodată, Barna a subliniat că votul parlamentarilor USR a fost „foarte clar” în favoarea lui Augustin Zegrean.

Iordache, ales cu un avans categoric

Florin Iordache, inițiatorul celebrei ordonanțe de urgență 13, a fost votat marți în funcția de președinte al Consiliului Legislativ,  după ce nu a mai prins un loc pe listele PSD pentru alegerile parlamentare.

Social-democratul s-a impus cu 185 de voturi, devansându-l pe fost președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, care a obținut 41 de voturi, și pe Ionuț Duiliu Mazilu, care a înregistrat doar două voturi.

Consiliul Legislativ avizează toate proiectele de lege depuse în Parlament înainte să intre în dezbaterea celor două camere. Șefii Consiliului Legislativ sunt numiți printr-un vot dat de deputați și senatori, dar legea nu specifică o limită a mandatului sau o procedură prin care să fie revocați, potrivit adevarul.ro.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW