Lucrări de modernizare la Aeroportul Otopeni. CNAB anunță posibile aglomerări pe fluxul de sosiri
Compania „Aeroporturi Bucureşti” a anunțat luni, 12 septembrie, demararea unor lucrări de modernizare ale echipamentelor de procesare a bagajelor de cală pe fluxul de sosiri ale Aeroportului „Henri Coandă” din Otopeni. Se va lucra la patru dintre cele şase benzi, investiţia totală ridicându-se la peste 3,2 milioane de euro.
„Lucrările se vor derula etapizat şi vor dura cinci luni şi jumătate. Primele benzi de bagaje înlocuite vor fi benzile 3 (etaj 1) şi 4 (parter) ulterior urmând să fie înlocuite, pe rând, şi celelalte două (1 şi 2, ambele la etaj)”, a precizat compania.
Conform sursei citate, aceste lucrări vor conduce la o reducere temporară a capacităţii de procesare – de la 6 la 5 benzi de bagaje, şi chiar la 4 benzi în anumite perioade de timp, motiv pentru care lucrările au fost programate pentru perioada de extra-sezon.
„În final, după o investiţie de 3,2 milioane euro, se va obţine o capacitate suplimentară de 20% şi o reducere substanţială a timpului de aşteptare la sosirea bagajelor. Precizăm că trei dintre aceste benzi sunt în funcţiune de la deschiderea aerogării Sosiri (2003)”, a mai precizat CNAB.
Compania anunţă că, în aceste condiţii, este de aşteptat să se producă, temporar, aglomerări la procesarea bagajelor pe fluxul de sosiri, aglomerări care pot conduce la creşterea timpului de aşteptare pentru pasagerii care îşi recuperează bagajele de cală.
„CNAB, împreună cu agenţii de handling, a stabilit măsurile necesare pentru ca eventualul disconfort resimţit de pasageri să fie minimizat, aceasta însemnând în primul rând ca timpul de aşteptare la recuperarea bagajelor de cală să nu crească. Totodată, CNAB va lua, împreună cu antreprenorul, toate măsurile posibile pentru ca perioadele de nefuncţionare pentru benzile care se înlocuiesc să fie minimizate iar la finalul lucrărilor, estimat pentru jumătatea lunii februarie 2023, pasagerii să beneficieze de un sistem modern, silenţios şi cu o capacitate sporită, implicit de scurtarea timpului de aşteptare”, se mai arată în comunicat.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More here on that Topic: mainnews.ro/lucrari-de-modernizare-la-aeroportul-otopeni-cnab-anunta-posibile-aglomerari-pe-fluxul-de-sosiri/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Info here on that Topic: mainnews.ro/lucrari-de-modernizare-la-aeroportul-otopeni-cnab-anunta-posibile-aglomerari-pe-fluxul-de-sosiri/ […]
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/lucrari-de-modernizare-la-aeroportul-otopeni-cnab-anunta-posibile-aglomerari-pe-fluxul-de-sosiri/ […]
… [Trackback]
[…] Here you can find 25106 more Info on that Topic: mainnews.ro/lucrari-de-modernizare-la-aeroportul-otopeni-cnab-anunta-posibile-aglomerari-pe-fluxul-de-sosiri/ […]
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: mainnews.ro/lucrari-de-modernizare-la-aeroportul-otopeni-cnab-anunta-posibile-aglomerari-pe-fluxul-de-sosiri/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Information here to that Topic: mainnews.ro/lucrari-de-modernizare-la-aeroportul-otopeni-cnab-anunta-posibile-aglomerari-pe-fluxul-de-sosiri/ […]
… [Trackback]
[…] There you can find 13421 more Info to that Topic: mainnews.ro/lucrari-de-modernizare-la-aeroportul-otopeni-cnab-anunta-posibile-aglomerari-pe-fluxul-de-sosiri/ […]
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/lucrari-de-modernizare-la-aeroportul-otopeni-cnab-anunta-posibile-aglomerari-pe-fluxul-de-sosiri/ […]
… [Trackback]
[…] Find More here to that Topic: mainnews.ro/lucrari-de-modernizare-la-aeroportul-otopeni-cnab-anunta-posibile-aglomerari-pe-fluxul-de-sosiri/ […]