Monday, January 17, 2022
Jurnalism corect


UPDATE Tribunalul București a mutat la Instanța Supremă dosarul în care Liviu Dragnea cere să fie eliberat

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 18 februarie 2020 Etichete: , , ,

Magistrații Tribunalului București au considerat că cererea de eliberare a fostului lider al PSD, Liviu Dragnea, trebuie judecată de Instanța Supremă. 

În sala de judecată, fostul lider al PSD a declarat că deși nu are pregătire juridică, constată că „în toată această perioadă Tribunalul vrea să mute dosarul la o altă instanță. Cred că în ritmul asta o să ajungă să se judece când îmi termin mandatul”.

Context

Fostul șef al PSD, Liviu Dragnea, a depus două cereri, una la Instanța Supremă, cealaltă la Tribunalul București, prin care solicită să fie eliberat.

Dragnea susține că detenția este nelegală. El invocă decizia Curții Constituționale cu privire la completurile de trei judecători.

În documentele depuse, consultate de mainnews.ro, fostul șef al PSD invocă decizia Curții Constituționale cu privire la completurile de trei judecători. CCR a decis că ÎCCJ nu a respectat obligativitatea de a avea completuri specializate pe fapte de corupție. Decizia a fost dată după condamnarea lui Dragnea, astfel că acesta nu a putut-o folosi pentru a scăpa. De această dată, el susține că, după publicarea deciziei Curții, detenția sa a devenit nelegală.

Condamnarea lui Liviu Dragnea

Fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat definitiv pe 27 mai la trei ani și șase luni de închisoare fiind acuzat de către procurorii DNA că, în calitate de președinte al CJ Teleorman, i-ar fi determinat pe șefii DGASPC să le angajeze fictiv și să le mențină în funcții pe două membre PSD: Adriana Botorogeanu și Anica-Niculina Stoica.

În motivare, un document care se întinde pe aproape 700 de pagini, magistrații Instanței Supreme și-au explicat decizia de a-l trimite pe fostul șef PSD în spatele gratiilor.

„Concluzia impusă de probatoriul anterior analizat este aceea că exista un interes al inculpatului, în calitate de preşedinte al Organizaţiei judeţene P….. …., în menţinerea inculpatelor…. . şi…. . în cadrul D.G.A.S.P.C. …., pentru a putea fi remunerate de această instituţie, în condiţiile în care inculpatele nu erau plătite pentru activitatea prestată de acestea la sediul Organizaţiei P….. ….. Prezenţa efectivă a celor două inculpate era necesară în vederea desfăşurării activităţilor curente ale organizaţiei de partid, pe care inculpatul E. o conducea, inculpata C. redactând toate documentele emise de această organizaţie, iar inculpata K., asigurând relaţia cu mass-media”, au arătat judecătorii în documentul prin care și-au motivat decizia.

Cele două secretare nu au fost nici măcar o zi la birou, deși aveau contract de muncă, statul a fost prejudiciat cu 108.612 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit, potrivit procurorilor DNA.

„Timp de 8 ani și jumătate și 4 ani și jumătate, nimeni nu a văzut că cele două secretare lipseau de la muncă? În condițiile în care dacă alți funcționari lipseau 10 minute erau sancționați!”, spunea procurorul DNA, la ultimul termen din proces, pe 20 mai.

Secretarele din PSD au recunoscut

Cele două angajate au recunoscut acuzațiile și au cerut să fie condamnate la o sentință redusă cu o treime și cu suspendarea acesteia.

După încarcerarea lui Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă, premier la vremea respectivă, a preluat interimar conducerea partidului, iar postul lui Dragnea din funcția de președinte al Camerei Deputaților era vacant.

Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW