Friday, December 13, 2024
Jurnalism corect


Liviu Dragnea a anunțat că îl va vota pe Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 22 noiembrie 2024

După ce în ultimii ani s-a declarat o victimă a așa-zisului „stat paralel”, despre care spunea că ar fi condus de Klaus Iohannis, Liviu Dragnea a virat la 180 grade. Chiar dacă continuă să susțină că a ajuns la închisoare din cauza „sistemului”, fostul președinte al PSD a anunțat joi că îl va vota la alegerile prezidențiale pe liderul PNL, Nicolae Ciucă, cel care a fost propulsat în politică de către nimeni altul decât actualul șef al statului. 

„Asa cum era evident de mult timp, acum se adevereşte clar că tot sistemul lucrează ca Simion să fie împins în turul 2 al prezidenţialelor pentru ca Marcel Ciolacu să câştige funcţia de Preşedinte al României! Mai mult, presa cumpărată face eforturi disperate în a-l proteja pe Ciolacu de subiectul Nordis. Toate sforile sunt trase pentru ca turul 2 să fie între Ciolacu şi iepuraşul lui, Simion. Singurii care putem să le încurcăm planurile suntem noi, votanţii! Singurul om care poate să strice acest scenariu este Nicolae Ciucă. Dacă turul 2 va fi între Ciucă şi Ciolacu, atunci Ciucă va ieşi Preşedinte! De aceea se fac toate aceste jocuri pentru a-l împiedica să intre în turul 2. Eu am decis să votez cu Nicolae Ciucă din motivele exprimate de-a lungul timpului şi cele pe care le-am exprimat în acest videoclip. Cine are încredere în mine, poate să mă urmeze!”, a transmis Liviu Dragnea, într-o postare pe Facebook.

Liviu Dragnea a condus Partidul Social Democrat între 2015 și 2019. La finalul anului 2016, PSD a câștigat alegerile și a format guvernul. La scurt timp, executivul condus de Sorin Grindeanu a abrobat celebra OUG 13, menită să îi rezolve lui Dragnea probleme penale. A fost nevoie ca sute de mii de oameni să protesteze în stradă timp de mai multe zile pentru ca puterea să facă un pas în spate.

Cu toate acestea, PSD și continuat asaltul asupra justiției și a statului de drept în Parlament, unde au fost aprobate mai multe proiecte de lege extrem de controversate. În cele din urmă, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv în aprilie 2019 la 3 ani și 6 luni de închisoare în dosarul privind angajările fictive de la DGASPC Teleorman. Din această pedeapsă fostul lider PSD a ispășit ceva mai mult de 2 ani. El a fost eliberat din detenție pe 15 iulie 2021, printr-o decizie a Tribunalului Giurgiu.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW