Tuesday, February 7, 2023
Jurnalism corect


LIVE | Ședință de Guvern. Orban, atac la adresa CCR: Orice demers al Guvernului a fost boicotat, îngreunat și sabotat de atitudinea unor instituții care s-au comportat ca niște filiale ale PSD – VIDEO

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Justitie Politic Stirile zilei , at 6 iulie 2020 Etichete: , , ,

Miniștrii liberali s-au reunit , luni, de la ora 12.00, într-o ședință de Guvern în care ar urma să se discute și despre proiectul de lege care pune în acord cu recomandările Curţii Constituţionale a României referitoare la carantină, izolare și internarea obligatorie.

„PROIECT DE LEGE privind instituirea unor măsuri de sănătate publică în situații de risc epidemiologic și biologic„, se arată pe ordinea de zi a ședinței de Guvern.

Ludovic Orban: „Am convocat de urgență această ședință de Guvern pentru a găsi soluția pentru pericolul uriaș care există pentru sănătatea cetățenilor români ca urmare a unei noi decizii a CCR. De la începutul epidemiei, orice demers al Guvernului și al autorităților implicate a fost boicotat, îngreunat și aș spune în multe momente sabotat de atitudinea unor lideri politici, de unele decizii care au fost luate împotriva Guvernului și de atitudinea unor instituții publice care s-au comportat ca niște filiale declarate ale PSD. La fiecare nouă lovitură dată împotriva sănătății publice, a dreptului cetățenilor români la sănătate, noi am venit cu soluții și acum iar venim cu soluții. Vreau să readuc aminte că în urma unei decizii a CCR practic toate amenzile date de instituțiile cu drept de control au fost anulate printr-o decizie a CCR ca și filială a PSD. Vă aduc aminte că la trecerea de la starea de urgență la starea de alertă ne-am trezit cu o altă decizie a CCR care ne-a creat o situație dramatică pe care până la urmă am putut să o rezolvăm printr-un proiect de lege înaintat de Guvern în procedură de urgență către Parlament, care evident a fost adoptat cu multe  modificări care ne-au îngreunat posibilitățile reale de a ne lupta eficient contra epidemiei.

Dau un exemplu, pentru că în spitale nu se mai poate dispune detașarea, sunt spitale care nu mai au medici pe ATI. Suntem în situații în care trebuie să mutăm pacienți cu elicopterul că nu mai sunt medici care să aibă grijă de ei. Sunt președinți de consilii județene care se opun și detașării medicilor care vor să plece.

Voi solicita Parlamentului să adopte în regim de urgență, astfel încât cât mai repede posibil să restituim baza legală, în urma deciziei CCR, ca să ne permitem să combatem eficient și să avem la dispoziție toate instrumentele pe care le au toate celelalte țări. Eu nu știu ca în vreo țară europeană sau în vreo țară afectată de epidemie să se întâmple ce s-a întâmplat în România. (…) Avem acest proiect de lege și va trebui să convingem parlamentarii că este vital să dezbatem cât mai rapid și să adopte acest proiect de lege, astfel încât să avem toate instrumentele necesare pentru a putea să apărăm viața și sănătatea românilor.

Curtea Constituțională ne-a lăsat fără instrumentul de a lua deciziile de izolare la domiciliu, de carantinare în spații instituționalizate. Cum am fi putut reacționa în cazuri precum Suceava? Pe de o parte carantinarea a oprit răspândirea în alte localități și a permis revenirea la o situație mai bună în timp relativ scurt. Vă spun că exita cadrul legal și înante. Unde am fi fost dacă n-am fi putut să luăm aceste măsuri? Noi am avut o expunere uriașă pentru persoanele care au venit din țări cu un focar foarte ridicat. Probabil numărul de cazuri ar fi fost de 10 sau de 20 de ori mai mare. Am apărat viața și sănătatea populației. Cred că orice instituție trebuie să se comporte responsabil, nu să facă jocuri politice și să pună bețe în roate” 

Știre în curs de actualizare

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW