Monday, November 28, 2022
Jurnalism corect


BREAKING NEWS: Judecata în dosarul Colectiv s-a încheiat, la patru ani de la tragedie / Procurorii vor anunța pedepsele cerute

By Robert Madaianu , in Justitie Stirile zilei , at 21 noiembrie 2019 Etichete: , ,

Procesul tragediei din Colectiv a ajuns la final. La patru ani de la incendiu și la trei ani și jumătate de la trimiterea dosarului în instanță, a venit momentul adevărului. Patronii clubului, cei ai firmei de artificii, pirotehniștii, pompierii, fostul primar Piedone și angajatele primăriei vor afla pedepsele cerute de procurori.

UPDATE 19:00 Dezbaterile finale vor avea loc luni

După depunerea unor acte pe care avocații au cerut să le studieze, dezbaterile au fost amânate pentru ziua de luni, 25 noiembrie.

UPDATE 18:00 JUDECATA ÎN DOSARUL COLECTIV S-A ÎNCHEIAT

După o pauză de 30 de minute încep dezbaterile. În primă fază, procurorul DNA va anunța ce pedepse cere pentru fostul primar Piedone și pentru angajatele primăriei.

UPDATE 17:40 – Un pompier refuză să dea declarații

Antonina Radu, și ea inculpată în dosar, a spus, în sala de judecată, că nu vrea să fie audiată. Ea este acuzată de abuz în serviciu.

UPDATE 17:30 – Administratorul firmei de artificii respinge acuzațiile

În fața instanței a dat declarație și Daniela Niță, administrator al firmei de artificii, în calitate de inculpată. Ea a negat informațiile potrivit cărora ar fi încercat să distrugă probe.

,,Mă consider nevinovată. (…) Mă ocupam de achiziții, printre furnizori era și cel din Bulgaria, de unde am comandat produsele folosite la Colectiv.

(…)

Deși trebuia să merg în acea vineri la Colectiv, nu m-am simțit bine și am decis să mă întâlnesc cu domnul Rugină sâmbătă, sa parafam contractul. Mai lucrasem cu domnul Rugină mai multe evenimente.

Am luat decizia să merg la club, după incendiu. Acolo imaginea pe care o am în minte e a unei zone de război.

(…)

Zaharia ( inculpat în dosar, n.r.) mi-a spus a treia zi că nu avea cum să se întâmple incendiul de la artificii. Cu Marian Moise nu am putut discuta.

Din 30 și până pe data de 6 am fost la dispoziția autorităților. Ne-am dus la două noaptea să sigilăm. (…)  Am prezentat toate înscrisurile. Nu am distrus și nu am sustras niciun document care putea constitui probă în cauză.

(…)

Angajații aveau un extinctor la ei, dar dacă au văzut că sunt două la fața locului, au apreciat că nu mai e nevoie de el și l-au lăsat în mașină”, a spus Niță în sala de judecată.

Întrebată de unul dintre avocați dacă, în 2005, firma a montat artificii și la Cerbul de Aur, acolo unde a luat foc buretele dintr-o boxă (incendiu stins), Daniela Niță a răspuns afirmativ.

UPDATE 15:00 – Pirotehnist: Pledez nevinovat

Primul care a fost audiat este Marian Moise, pirotehnist. El a spus în fața instanței că este nevinovat și a precizat că avea voie, ca pirotehnist, să monteze efecte pirotehnice atât în spații exterioare, cât și în spații interioare.

„Pledez nevinovat”, a spus Moise la începutul declarației din sala de judecată.

Am aflat de evnimentul de la Colectiv. Niță mi-a spus ca Adrian Rugină (victimă a tragediei, n.r.) a solicitat jeturi de CO2 la Colectiv. Eu nu am avut o discuție cu Rugină. Joi seară a fost o mică sedință la firmă, mi s-a spus ca sunt sanse de 50% să montam și articole pirotehnice T1. A doua zi, în drum spre Colectiv, m-a sunat doamna Nița și mi-a spus că vom monta și artificii. Am ajuns acolo la 12-13. Articolele erau T1, tip jerbă cu scântei, luate din Bulgaria. Am vrut sa montăm artificiile sus, pe boxe, dar un angajat ne-a spus ca nu este bine acolo, pentru că exista un tavan fals. Pana la urmă am montat pe schele, în lateral. Un membru al formației a dorit montarea artificiilor în fața scenei, dar din experiența altor concerte am refuzat. Același membru ne-a zis să montam în spatele scenei, dar acolo urma sa fie montat un panou de hârtie și iar ne-am opus. Modul prin care am montat artificii eu zic ca a respectat ghidul pirotehnistului. (…)

Dupa prima melodie am activat artificiile, dar din patru s-au activat două, de lângă stalpul care a luat foc ulterior. Am verificat de ce nu porniseră celelalte două: firele erau în paralel și nu era suficientă tensiune. Am schimbat din paralel în serie (…) La al doilea moment au pornit toate jerbele. De unde eram eu nu am văzut ca scânteile să ajungă la stâlp. În momentul în care jerbele erau în remisie, eram aplecat. Cand m-am ridicat am văzut flacăra. Nu pot aprecia ce a produs flacăra. Flacăra a apărut foarte repede, am vazut o flacăra mica. M-am întors să iau stingător, dar era deja la altcineva, și am vazut că apăsa pe clapeta și nu funcționa. Cred că era deja scos cuiul. În opinia mea stingătorul nu a funcționat. Dacă funcționa se stingea focul. Am căutat altceva: am luat o sticlă de bere de la un spectator, dar nu am reușit să fac ceva. Când am văzut cât de mult s-a aprins din tavan, am decis sa ies din club.

Judecator: nu ar fi trebuit să faceți o ședință tehnică, cu conducerea clubului sau cu cine organiza?

Pirothenist: La fata locului nu s-a facut. Legislația cere un astfel de instructaj cu cineva din locul respectiv”, a spus Moise.

În dosarul de la Tribunalul București sunt judecați cei trei patroni ai clubului Colectiv (Alin Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu), reprezentanții firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL (Daniela Niță și Cristian Niță) și pirotehniștii (Viorel Zaharia și Marian Moise). Persoanele juridice SC Colectiv Club SRL și SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL au fost, de asemenea, trimise în judecată. Totodată, sunt judecați fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, trei angajați ai primăriei (Aurelia Iofciu, Larisa Luminita Ganea, Ramona Sandra Motoc) și pompierii Antonina Radu și George Petrica Matei.

sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW