Elena Udrea s-a infectat cu coronavirus. Era așteptată vineri la ultimul termen în procesul privind finanțarea campaniei prezidențiale din 2009
Elena Udrea s-a infectat cu noul coronavirus. Fosta șefă a Turismului era așteptată vineri, la Curtea de Apel București, la ultimul termen în procesul în care este judecată, alături de fiica cea mare a lui Traian Băsescu, Ioana, pentru finanțarea campaniei prezidențiale din 2009. Audiată, în urmă cu o lună, Udrea a spus, în sala de judecată că a finanțat din propriul buzunar partidul, astfel că nu a plecat ea cu bani acasă.
UPDATE: Elena Udrea ar avea „simptome de răceală”, conform avocatului său, Veronel Rădulescu.
UPDATE: Procesul a fost amânat până pe 26 ianuarie.
Udrea spune că a venit cu bani de acasă
La audierea din decembrie, fostul ministru a spus că a susținut, cu proprii bani, campania din 2009.
„În ceea ce privește cea de-a cincea infracțiune, de spălare a banilor, a cărei săvârșire mi se impută, precizez faptul că am finanțat personal campania electorală din 2009, alocând sume totalizând peste 300.000 euro. Veniturile personale și ale soțului, aferente anului 2009, mi-au permis această finanțare. Cred că sunt printre puținii politicieni care au adus bani personali în campania electorală și nu au plecat cu bani acasă în urma lor”, a spus fostul ministru în sala de judecată.
Elena Udrea, care a respins toate acuzațiile, a spus că a dat bani partidului de mai multe ori.
„Îmi amintesc faptul că Lungu obișnuia să vină la mine să ceară bani pentru plata unui anumit eveniment în ipoteza în care nu identifica o altă sursă de finanțare sau legătura în materie era mult prea greoaie pentru cât de dinamici eram noi în momentul respectiv. Am fost de acord în numeroase rânduri să susțin eu financiar, din resursele familiei, diverse activități organizate în interesul partidului sau chiar ministerului”, a mai declarat Elena Udrea, la proces.
Udrea: Întrebai rudele, vecinii, dacă vor să aloce fonduri
Fostul ministru susține că membrii de partid căutau finanțare în rândul apropiaților.
„Exista o obligație a membrilor de partid și o necesitate, să identifice surse de finanțare a activităților din cadrul campaniilor electorale. În consecință, membru de partid fiind, îți întrebai rudele, vecinii, prietenii, persoanele despre care aflaseși că mai finanțaseră anterior partidul, dacă erau dispuși să aloce fonduri pentru aceste activități. Nu stăteam cu brațele în sân așteptând doar să vină persoane care să ofere donații sau nu”, a afirmat Udrea.
Final de proces
Verdictul ce urmează a fi dictat de Curtea de Apel București nu va fi definitiv.
În anul 2017, Elena Udrea, a fost trimisă în judecată pentru instigare la luare de mită și spălare a banilor.
„În cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracțiuni de corupție, delapidare și evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală. Legătura dintre persoanele care obțineau banii pe cale nelegală și prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidați și, din această poziție, coordona atât achizițiile de servicii de campanie, cât și persoanele care au acționat ca intermediari pentru plățile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societățile prestatoare”, arată procurorii DNA.
Conform procurorilor anticorupție, remiterea foloaselor infracționale ar fi fost disimulată prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afișe, reclame publicate în mass media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole și prestarea de servicii de consultanță. Citește aici toate acuzațiile.
Foto: adevarul.ro
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More here to that Topic: mainnews.ro/live-elena-udrea-si-ioana-basescu-afla-ce-pedeapsa-cer-procurorii-in-dosarul-campaniei-din-2009-udrea-audiata-la-curte-sunt-printre-putinii-politicieni-care-nu-au-plecat-cu-bani-acasa/ […]
… [Trackback]
[…] Read More to that Topic: mainnews.ro/live-elena-udrea-si-ioana-basescu-afla-ce-pedeapsa-cer-procurorii-in-dosarul-campaniei-din-2009-udrea-audiata-la-curte-sunt-printre-putinii-politicieni-care-nu-au-plecat-cu-bani-acasa/ […]
I never ever tire of reading your posts, keep them coming!
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: mainnews.ro/live-elena-udrea-si-ioana-basescu-afla-ce-pedeapsa-cer-procurorii-in-dosarul-campaniei-din-2009-udrea-audiata-la-curte-sunt-printre-putinii-politicieni-care-nu-au-plecat-cu-bani-acasa/ […]
… [Trackback]
[…] Find More here to that Topic: mainnews.ro/live-elena-udrea-si-ioana-basescu-afla-ce-pedeapsa-cer-procurorii-in-dosarul-campaniei-din-2009-udrea-audiata-la-curte-sunt-printre-putinii-politicieni-care-nu-au-plecat-cu-bani-acasa/ […]