Monday, February 24, 2020
Jurnalism corect


Lipsă de personal în secțiile de vot din diaspora/Ramona Mănescu cere ajutorul partidelor pentru alegerile prezidențiale

By Madalina Balaceanu , in Politic Stirile zilei , at 15 octombrie 2019 Etichete: , , , ,

În mai puțin de o lună vor avea loc alegerile prezidențiale, iar Ministerul Afacerilor Externe se pregătește intens pentru a evita situațiile neplăcute care au avut loc în anii precedenți, în special la alegerile europarlamentare 2019. Ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, le-a transmis o scrisoare președinților partidelor parlamentare, pentru a le cere ajutor în ceea ce privește desfășurarea votului din Diaspora.

„În cadrul alegerilor prezidențiale ce vor avea loc în luna noiembrie, Ministerului Afacerilor Externe îi revine sarcina de a asigura cetățenilor români care locuiesc sau care se află temporar în străinătate posibilitatea exercitării dreptului constituțional de a vota în condiții optime. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, Ministerul Afacerilor Externe a mobilizat toate resursele umane și logistice atât din Centrală, cât și din Serviciul Extern, propunându-și să corecteze acele neajunsuri care au fost semnalate la procese electorale anterioare”, se arată în sursa citată.

MAE cere ajutorul partidelor parlamentare: Nu sunt oameni suficienți în secțiile de vot

Ramona Mănescu cere sprijinul liderilor partidelor politice pentru a susține misiunile diplomatice și oficiile consulare, prin reprezentanți din străinătate, în procesul de constituire a birurilor secțiilor de votare, dat fiindcă instituția întâmpină probleme în ceea ce privește necesarul de resurse umane. Deși MAE a mobilizat întreg personalul de la misiunile diplomatice și oficiile consulare resursa umană disponibilă este una limitată.

Citeste si:  Tăriceanu propune ca votul în ţară să se desfăşoare pe parcusul a trei zile, la fel ca în Diaspora

„ Deși Ministerul Afacerilor Externe a mobilizat întreg personalul de la misiunile diplomatice și oficiile consulare și reprezentanțe ale Institutului Cultural Roman, resursa umană disponibilă pe plan local este una limitată, motiv pentru care contez pe sprijinul și implicarea dumneavoastră pentru a contribui la organizarea în condiții optime a procesului de vot în străinătate.

În cazul în care vom fi nevoiți să suplimentăm resursele umane disponibile pe plan local, fiecare persoană detașată din țară va suplimenta bugetul alocat organizării și desfășurării alegerilor prezidențiale în străinătate cu suma de aproximativ 1500 de euro (medie) pentru fiecare tur de scrutin. Astfel, bugetul estimat la acest moment pentru desfășurarea procesului de vot în străinătate este de 122 milioane RON, echivalentul a 25 milioane euro”, se arată în scrisoarea MAE.

În încheiere, Ramona Mănescu a transmis că își exprimă încrederea că, împreună, printr-un dialog continuu, să poată acționa cu profesionalism și bună credință pentru ca cetățenii români din străinătate să poată vota.

„În încheiere, îmi exprim încrederea că împreună, printr-un dialog continuu și deschis, putem conlucra cu profesionalism și bună credință pentru ca cetățenii români din străinătate să își poată exercita dreptul de vot, pentru respectarea dreptului constituțional fundamental și îndeplinirea datoriei față de cetățeni”, a încheiat Mănescu.

Cine se ocupă de alegerile prezidențiale din diaspora

De organizarea alegerilor prezidențiale în străinătate se ocupă mai multe instituții: Autoritatea Electorală Permanentă, Biroul Electoral pentru Secțiile de Votare din Străinătate, Ministerul Afacerilor Externe, Biroul Electoral Central, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Poșta Română (în cazul votului prin corespondență).

Citeste si:  MAE: Cristian Bădescu, fost secretar de stat în guvernul Cioloș, numit reprezentant pentru securitate energetică

Atribuțiile MAE sunt bine delimitate de prevederile în vigoare, respectiv: derularea campaniei de comunicare împreună cu Autoritatea Electorală Permanentă și organizarea secțiilor de votare în străinătate.

Activitățile de coordonare a demersurilor de pregătire și organizare a procesului de votare în străinătate sunt asigurate de către BEC, cu sprijinul logistic al MAE. De asemenea, Serviciul de Telecomunicații Speciale este instituția responsabilă de funcționarea tabletelor, iar programul de funcționare este stabilit prin corelare cu programul secțiilor de votare, fără să poată fi influențat, în vreun fel, de Ministerul Afacerilor Externe.

sursa foto: Inquam Photos / Alexandra Pandrea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW