Sunday, November 3, 2024
Jurnalism corect


Linia de cale ferată Bârlad – Galați, grav avariată de inundații, are nevoie de reparații capitale

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 17 septembrie 2024

Linia de cale ferată dintre Bârlad și Galați, în lungime de 109 kilometri, a fost afectată pe o distanță cumulată de 6,5 km, unde terasamentul a fost spălat, ansamblul șină-traversă și instalațiile de comunicații TTR distruse în totalitate, iar toate clădirile de exploatare feroviară înregistrează pagube majore, au anunțat marți reprezentanții CFR Infrastructură.

Sectia de circulație Galați – Târgu Bujor – Bârlad face parte din infrastructura feroviară publică neinteroperabilă si în prezent este închiriată gestionarului privat Transferoviar Infrastructură Neinteroperabilă SRL (SC TFIN SRL). Această cale ferată a fost afectată de ploile abundente, din ultimele zile, care au provocat inundații și aluviuni.

Potrivit reprezentanților CFR, TFIN a anunțat Regionala Galați abia luni, 16 septembrie, cu precizarea zonelor afectate, urmând ca determinarea exactă a acestora, să se facă după retragerea totală a apelor. De asemenea, spun reprezentanții administratorului rețelei naționale de căi ferate, TFIN a notificat Prefectura Galați și ISUJ Galați, pentru convocarea unei comisii mixte de constatare și evaluare a pagubelor produse, urmând ca ulterior să se stabilească valoarea acestora.

În prezent, circulația trenurilor pe secția neinteroperabilă Galați –Târgu Bujor – Bârlad este oprită. Pe această secție circulau 23 de trenuri, operate de Transferoviar Călători. Comisia mixtă de constatare și evaluare a pagubelor va stabili o valoare estimativă a acestora. Pentru refacerea liniei este nevoie de o lucrare de reparație capitală, care va parcurge cele două etape obligatorii, Expertiză Tehnică, respectiv DALI.

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW