Wednesday, June 29, 2022
Jurnalism corect


Liderul spiritual al creştinilor ortodocşi din toată lumea solicită bisericilor să suspende slujbele până la sfârşitul lui martie

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 19 martie 2020 Etichete: , ,

Liderul spiritual al creștinilor ortodocși din toată lumea, patriarhul ecumenic Bartolomeu, solicită bisericilor să își suspende serviciile religioase și ritualurile până la sfârșitul lunii martie, pentru a preveni răspândirea virusului Covid-19, a anunțat Patriarhia ecumenică.

„Astăzi declarăm unanimă rezoluţia noastră ecleziastică şi mandatăm încetarea, până la sfârşitul lunii martie, a tuturor slujbelor, evenimentelor şi ritualurilor religioase, cu excepţia rugăciunii în privat în bisericile care vor rămâne deschise”, a transmis patriarhia.

Patriarhia ecumenică a solicitat populației să limiteze ieșirile în mediul exterior, să nu călătorească decât dacă este strict necesar și să rămână în case, pentru binele personal și al publicului larg.

 „Patriarhia ecumenică monitorizează situaţia cu un sentiment urgent de responsabilitate faţă de credincioşii săi şi faţă de toţi oamenii”, a precizat instituţia adăugând că suspendarea serviciilor religioase va fi reevaluată ulterior, în conformitate evoluţia pandemiei.

Mănăstirile vor continua să ţină slujbe religioase regulate pentru comunităţile lor monastice, dar nu se va permite accesul cu excepţia pelerinilor şi vizitatorilor, potrivit patriarhiei.

Patriarhul ecumenic Bartolomeu şi clerul se vor ruga pentru întreaga lume şi „pentru trecerea rapidă cu bine peste această încercare”, a adăugat instituţia, citată de Agerpres.

 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW