Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Liderul deputaților PNL: Impozităm cu 95% pensiile nesimțite și ducem banii în lupta anti-Covid

By Madalina Balaceanu , in Politic , at 1 aprilie 2020 Etichete: , , ,

Liderul deputaților liberali, Florin Roman, a anunțat, miercuri, că a depus alături de liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, un amendament la OUG 29/2020, prin care solicită impozitarea progresivă a pensiilor speciale de la 10% și până la 95%.

Liberalii anunță că economiile rezultate din impozitarea pensiilor speciale vor fi folosite pentru achiziționarea de aparatură medicală, echipamente și materiale sanitare, dar și pentru stimularea financiară a personalului aflat în prima linie în lupta pentru combaterea virusului Covid-19.

„Este vremea solidarității și a constrângerilor pentru toată lumea, inclusiv a celor care, beneficiind de pensii speciale, pot contribui la efortul financiar de care avem acum, atât de multă nevoie.

Economiile rezultate din impozitarea pensiilor speciale vor merge pentru achiziționarea de aparatură medicală, echipamente și materiale sanitare, dar și pentru stimularea financiară a personalului aflat în prima linie a războiului cu epidemia de coronavirus, fie că vorbim de medici, asistenți, polițiști, armata, jandarmi, pompieri, ambulanțieri, biologi și bio-chimiști, personal de triaj, de la IGSU sau funcționari ai serviciilor sociale din primării, care asigură alimentele și medicamentele necesare la domiciliu pentru vârstnici”, anunță liderii liberali.

Potrivit sursei citate, propunerea vizează impozitarea cu 10% a pensiilor speciale între 2001-4000 lei, cu 60% a pensiilor speciale cuprinse între 4001-7000 lei și cu 95% a pensiilor speciale care depășesc cuantumul de 7000 lei.

„Am optat pentru varianta impozitării progresive, motivată de starea de urgență, pentru a nu intra în conflict constituțional cu decizii ale CCR, care interzic eliminarea totală a acestui tip de privilegii. În plus, amendarea legii de modificare a OUG poate trece maxim intr-o săptămâna de parlament, dacă exista voința politica. Pentru că sunt convins că se va bucura de susținerea tuturor forțelor politice responsabile!

 În categoria pensiilor speciale supuse impozitării progresive am introdus: parlamentarii și funcționarii parlamentari; magistrații și personalul auxiliar, inclusiv judecătorii CCR, funcționarii Curtii de conturi; Avocatul poporului; personalul navigant; personalul diplomatic. Nu intra in categoria impozitării progresive polițiștii și militarii, beneficiari ai unor pensii militare”, a declarat Florin Roman.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW