Friday, December 9, 2022
Jurnalism corect


Liderii separatiști de la Tiraspol, obligați de autoritățile de la Chișinău să anunțe deplasările de serviciu în străinătate

By Matthew Garvey , in Republica Moldova Stirile zilei , at 12 august 2022

Autoritățile de la Chișinău i-au obligat pe liderii separatiști de la Tiraspol să anunțe deplasările de serviciu pe care ar urma să le efectueze în străinătate, relatează vineri, 12 august, Deschide.md.

Confirmăm punerea în aplicare, începând cu data de 1 august 2022 a mecanismului de notificare-permitere a trecerii peste frontiera de stat a Republicii Moldova, inclusiv la trecerea prin Aeroportul Internațional Chișinău. Mecanismul este provizoriu și implementat de către autoritățile competente ale Republicii Moldova”, a declarat Mariana Sarî, un oficial din Biroul Politici de Reintegrare.

Mecanismul ar viza „doar persoanele cu poziții de răspundere din așa-zisele structuri din regiunea transnistreană ce efectuează călătorii peste hotarele țării în pretinse scopuri de servicii”, potrivit jurnaliștilor din țara vecină.

Reprezentantul Biroului Politici de Reintegrare din Republica Moldova a dat asigurări că mecanismul menționat nu vizează „libertatea de circulație în scopuri personale” și „nu aduce limitări în drepturi altor categorii de persoane” din regiunea separatistă Transnistria.

„Prin acest mecanism se va asigura monitorizarea și responsabilizarea subiecților vizați din considerente de securitate și de legalitate”, a adăugat Mariana Sarî.

Sursă foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW