Monday, December 2, 2024
Jurnalism corect


Lider de sindicat, despre rezultatele de la examenul de titularizare: Cei mai bine pregătiţi studenţi nu se orientează către sistemul de învăţământ

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 18 iulie 2023 Etichete: ,

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor „Spiru Haret”, Marius Nistor, a transmis marți, 18 iulie, pentru News.ro, că rezultatele de la examenul de titularizare, unde mai mult de jumătate dintre candidați au obţinut la proba scrisă note sub 7, nota minimă pentru a obține statutul de titular, că sistemul de învățământ preuniversitar se confruntă cu o scădere a interesului celor mai buni studenți de a se orienta către cariera de profesor. 

„Există o selecţie foarte riguroasă vizavi de titularizarea în sistemul de învăţământ preuniversitar, iar, pe de altă parte, un semnal de alarmă că cei mai bine pregătiţi studenţi, şi nu numai, nu se orientează către sistemul de învăţământ. Ştiţi foarte bine că, din toate datele, tinerii îşi doresc în momentul de faţă să aibă o salarizare decentă. Atâta vreme cât salarizarea este sub orice critică (…) categoric sistemul nu va fi atractiv. Sistemul nu mai este atractiv nici pentru cei care lucrează în momentul de faţă în domeniu, sunt  mulţi colegi care părăsesc sistemul. A dispărut orice fel de motivaţie: şi profesională, şi din punct de vedere salarial”, a declarat Marius Nistor pentru sursa menționată anterior.

Liderul de sindicat a mai precizat că, prin aducerea salariilor profesorilor la un nivel care să îi atragă pe tinerii absolvenţi cu rezultate bune, sunt create premisele pentru ceea ce se va întâmpla în sistemul de educaţie peste patru-cinci ani.

„Trebuie selectaţi cei care într-adevăr au vocaţie să lucreze în sistemul de învăţământ, pentru că sistemul de învăţământ a fost un sistem elitist. Or, ceea ce s-a distrus în peste 30 de ani, abia acum începi să corectezi”, a adăugat Marius Nistor.

48% dintre candidaţi la examenul de titularizare au obţinut note peste 7 (şapte), procentul fiind aproximativ la acelaşi nivel cu sesiunea anului trecut (48,68%) şi superior cu peste 4% faţă de rezultatele consemnate în anul 2021 (44,47%).

Potrivit Ministerului Educației,  127 de candidaţi au obţinut nota 10 (146 în anul 2022 şi 130 în anul 2021), iar 11.321 de candidaţi au obţinut note între 7 şi 9,99.

Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW