Monday, September 27, 2021
Jurnalism corect


Legea ce permite Consiliului de Administrație al fiecărei școli să își numească directorul interimar, trimisă în Parlament pentru reexaminare 

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 21 iulie 2021

Președintele Klaus Iohannis a trimis în Parlament pentru reexaminare Legea ce permite Consiliului de Administrație al fiecărei școli să numească directorul interimar al instituției de învățământ, potrivit Administrației Prezidențiale.

Președintele României, Klaus Iohannis, a trimis miercuri, 21 iulie 2021, Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011”, se arată într-un comunicat transmis de Administrația Prezidențială.

Președintele argumentează cererea de reexaminare, motivând că unele dintre reglementările legii nu îndeplinesc standardele de calitate, fiind lipsite de claritate și previzibilitate.

Unul dintre articolele la care se face referire, Art. 1 pct. 9, dă posibilitatea preluării conducerii interimare a unei școli de către un cadru didactic titular, până la organizarea concursului, nu mai târziu de finalul anului școlar, dar nu reglementează situația în care termenul stabilit nu este respectat.

Astfel, considerăm că, prin neclaritatea normei se poate ajunge la situația tergiversării organizării concursului de ocupare a funcțiilor de conducere și, implicit, la permanentizarea interimatului, în condițiile în care legea nu prevede un termen limită până la care se poate organiza concursul național de ocupare a funcțiilor de director sau director adjunct”, se arată în cererea de reexaminare.

Ce prevedea Legea

Potrivit proiectului adoptat de Parlament la finalul lunii iunie, directorii interimari pot fi aleși prin vot secret de către Consiliul de Administrație, ce este format din profesori, părinți, elevi și reprezentanți ai autorităților locale. Anterior, directorii interimari erau numiți de către inspectorii școlari care, la rândul lor, erau numiți de către Ministerul Educației.

Prin acest proiect facem un pas important spre implicarea comunității în viața școlii. Consiliul de administrație reunește elevii, părinții, profesorii, autoritățile locale și este o punte către toți actorii importanți din comunitate. Este un semnal că schimbarea trebuie să aibă în centru elevii”, a declarat Silvia Dinică, pe 30 iunie, inițiator al proiectului legislativ și senator USR PLUS.

Proiectul legislativ a trecut cu 75 de voturi „pentru”, 45 de voturi „împotriva” și 10 abțineri.

Concursurile pentru funcțiile de directori, amânate

Ministerul Educației a propus amânarea organizării concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de directori în școli, ce ar fi trebuit susținute după data de 27 iulie. Numirea noilor directori de școli ar urma să aibă loc în semestrul al II-lea al anului școlar 2021-2022.

Iniţierea concursului ar putea să fie făcută în ziua imediat următoare(n.r. începutului de an școlar), 14 septembrie, printr-un anunţ, iar proba scrisă ar putea să fie susţinută în cea de-a doua parte a lunii octombrie. Probele de interviu s-ar putea susţine la începutul lunii decembrie, în luna decembrie am putea avea numirile făcute cu începere din semestrul al II-lea, adică cu data de 10 ianuarie”, declara Sorin Cîmpeanu, pe 12 iunie.

Sursă foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW