Saturday, December 14, 2024
Jurnalism corect


Legea care prevede ca Parlamentul să stabilească data alegerilor generale, trimisă la reexaminare

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 23 octombrie 2020

Klaus Iohannis a trimis Legislativului o cerere de reexaminare a Legii ce prevede ca Parlamentul să stabilească data alegerilor generale. 

Curtea Constituțională a stabilit că hotărârea de guvern prin care a fost consfințită data de 6 decembrie ca dată a alegerilor parlamentare rămâne în vigoare până când legea ce prevede ca Parlamentul să aleagă data alegerilor generale va fi promulgată.

CITEȘTE ȘI Alegerile parlamentare din decembrie, sub semnul întrebării / Hotărârea de Guvern prin care s-a stabilit data scrutinului pică după intrarea în vigoare a legii prin care Parlamentul și-a dat dreptul de a stabili când votăm, potrivit unei motivări CCR

După motivarea CCR, Klaus Iohannis a avut 10 zile la dispoziție să o promulge sau să o trimită la reexaminare.

În prezent, există cetățeni români pentru care deja a debutat și se află în derulare exercițiul dreptului de a fi ales, în condițiile art. 37 din Constituție. Față de această împrejurare, apare evident faptul că orice intervenție (cu excepția vreunei situații ce ar justifica prelungirea de drept a mandatului Parlamentului – starea de mobilizare, starea de război, starea de asediu sau cea de urgență) ce ar avea ca efect amânarea datei alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților s-ar putea constitui într-un abuz și o vătămare a drepturilor electorale ale cetățenilor români, și în special a celor din diaspora, în privința cărora procedurile sunt deja declanșate și se află în etape avansate”, potrivit solicitării trimise de Klaus Iohannis.

Președintele a mai invocat Codul bunelor practici în materie electorală ce a fost elaborat de Comisia de la Veneția, în care este precizat că ar trebui evitată modificarea legislației electorale cu mai puțin de un an înainte de data alegerilor.

Citește aici motivarea președintelui Klaus Iohannis.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 

 

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW