Sunday, May 22, 2022
Jurnalism corect


Lege adoptată de Parlament: Instituțiile publice nu vor mai putea cere copii ale actelor oficiale

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 13 octombrie 2021

Camera Deputaților a adoptat miercuri, 13 octombrie, în calitate de for decizional, un proiect de lege prin care interzice autorităților publice să mai ceară cetățenilor copii ale unor avize sau documente care au fost emise de către alte instituții publice.

Se interzice instituțiilor publice și organelor de specialitate ale administrației publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluționării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituții publice sau organe de specialitate ale administrației publice centrale”, se arată în proiectul de lege aprobat miercuri de Parlament.

Instituțiile publice vor fi nevoite să solicite documentele, în format electronic, copii sau extrase de pe acestea, în mod direct entităților care le-au emis, după ce beneficiarul serviciului public își va da consimțământul în acest sens, potrivit proiectului legislativ.

Legea va fi trimisă președintelui Klaus Iohannis pentru a fi promulgată și urmează să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2022.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW