Sunday, May 26, 2024
Jurnalism corect


Kremlinul, despre războiul din Ucraina: Mulți oameni se arată a fi trădători. Este o purificare

By Matthew Garvey , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 17 martie 2022

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a întărit joi, 17 martie, declarațiile președintelui Vladimir Putin, menționând că războiul din Ucraina dezvăluie cine sunt „trădătorii” din Rusia și permite o „purificare” a țării, relatează Agerpres.

În astfel de situaţii, mulţi oameni se arată a fi trădători şi pleacă ei înşişi din viaţa noastră. Unii demisionează, alţii părăsesc ţara. Este o purificare. Alţii încalcă legea şi sunt pedepsiţi pe baza legii”, a declarat Dmitri Peskov.

Deși un număr nedeterminat de cetățeni ruși au părăsit țara în ultimele săptămâni, de când a început invazia rusă în Ucraina, Peskov susține că „mulți oameni vor cu adevărat să îl susțină” pe Vladimir Putin.

Este o majoritate zdrobitoare”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Vladimir Putin i-a numit, miercuri, pe ruşii pro-occidentali ”trădători naţionali” din a ”cincea coloană”, care ”nu pot trăi fără stridii şi libertatea de gen”, în cadrul unui discurs televizat.

Occidentul va încerca să se bazeze pe aşa-zisa coloană a cincea, pe trădătorii naţionali, pe cei care câştigă bani aici, cu noi, dar locuiesc acolo. Şi când spun «trăiesc acolo», nu mă refer în sensul geografic al cuvântului, ci la mentalitatea lor, la conştiinţa lor sclavă”, a spus Putin.

Aceşti oameni „nu pot trăi fără stridii şi libertatea de gen”, a adăugat el.

Mii de persoane din zeci de orașe din Federația Rusă au fost reținute de autoritățile ruse de la începutul invaziei în Ucraina, după ce au participat la acțiuni de protest față de decizia liderului de la Kremlin de a ataca țara vecină. În plus, publicațiile din Rusia nu mai au voie să folosească cuvintele „război” și „invazie” atunci când descriu „operațiunea militară specială” din Ucraina.

Sursă foto: CNN

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW