Friday, August 12, 2022
Jurnalism corect


Klaus Iohannis, scrisoare către regina Elisabeta, la Jubileul de Platină: Un moment istoric

By Diochetanu Andreea , in Politic Stirile zilei , at 2 iunie 2022

Președintele Klaus Iohannis i-a transmis o scrisoare reginei Elisabeta a II-a, cu prilejul aniversării Zilei Oficiale de Naștere și a celebrării Jubileului de Platină, anunță Administrația Prezidențială într-un comunicat de presă transmis joi, 2 iunie.

Șeful statului i-a transmis monarhului britanic urări de pace și prosperitate.

„Cu prilejul aniversării Zilei Oficiale de Naștere și a celebrării Jubileului de Platină, am deosebita onoare de a transmite Majestății Voastre, în numele poporului român și al meu personal, cele mai calde felicitări, alături de urări de pace și prosperitate pentru Familia Regală și poporul britanic.

Sărbătorirea de către Majestatea Voastră a Jubileului de Platină reprezintă un moment istoric și un simbol al devotamentului deplin în slujba cetățenilor”, a transmis Iohannis.

Totodată, în scrisoarea adresată Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a, președintele și-a exprimat convingerea că parteneriatul strategic care leagă România și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord va continua să fie consolidat, în beneficiul ambelor națiuni, mai precizează Președinția.

Foto: Inquam Photos / George Calin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW