Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Klaus Iohannis, reacție după decizia CCR privind revizuirea Constituției: Este datoria partidelor să găsească forma cea mai potrivită pentru a transpune în legislație opțiunea cetățenilor

By Madalina Balaceanu , in Fara categorie , at 23 iulie 2019

Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat, astaăzi, pentru prima dată, după decizia Curţii Constituţionale care a respins revizuirea Constituţiei în sensul interzicerii amnistiei şi graţierii. Președintele a explicat că întrebarea pusă de el la Referendumul din 26 mai nu a fost despre intrezicerea amnistiei și grațierii prin Constituție, ci prin lege, în Parlament. Șeful statului a mai spus că decizia Curții nu schimbă cu nimic realitatea.

„În urmă cu câteva zile, Curtea Constituțională a stabilit că nu este nevoie de modificarea Constituției pentru a interzice amnistia și grațierea corupților. În referendumul convocat în 26 mai, eu nu am întrebat cetățenii dacă această interdicție trebuie instituită în Legea fundamentală. Pentru implementarea rezultatelor referendumului este nevoie în primul rând de voință politică pentru ca acest lucru să se întâmple.

Acordul politic pe care l-am inițiat devine cu atât mai important și necesar, tocmai pentru că reprezintă acea garanție bazată pe angajamentul și responsabilitatea că oamenii politici înțeleg că trebuie să respecte vocea poporului. Voința politică a PSD de a-i proteja exclusiv pe corupți, invalidată la referendum, este cea care a generat amputarea legislației penale și a legilor justiției și de aceea o voință politică pusă în slujba intereselor cetățenilor este cea care poate să transpună în legislație acest referendum”, declarat Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis: Parlamentul nu va mai putea niciodată să legifereze amnistia și grațierea

Președintele spune că pricipalul câștig în urma referendumului este că parlamentarii nu vor mai putea da legi prin care corupții pot să scape de pedepse.

„Nu este nicio tragedie că anumite propuneri din proiectele de modificare a Constituției au fost invalidate, așa cum au clamat unele voci în spațiul public. Pur și simplu, partidele vor trebui să vină acum cu alte variante de schimbare a legislației, care să conducă la același rezultat: transpunerea cât mai urgentă în lege a voinței populare. Parlamentul nu va mai putea niciodată să legifereze amnistia și grațierea corupților, fiindcă a încălcat flagrant decizia poporului. Voința politică de a-i proteja exclusiv pe corupți, invalidată la referendum, este cea care a generat amputarea legislației penale și a legilor justiției și de aceea o voință politică pusă în slujba cetățenilor este cea care poate să transpună în legislație acest referendum”, a adăugat Iohannis.

În această după-amiază,  UDMR și grupul parlamentar al minorităților naționale au semnat, la Palatul Cotroceni, Acordul Politic Național pentru consolidarea parcursului european al României, inițiat de Klaus Iohannis.

„După consultările din luna iunie, am lansat tuturor partidelor invitația de a fi parte acestui proiect pentru români, singurele partide care au decis să nu semneze acest acord sunt PSD și ALDE, care continuă să se îndepărteze de interesele cetățenilor. Prin pasivitatea ei, majoritatea PSD ALDE se poziționează împotriva voinței românilor, când cetățenii și-au exprimat dorința suverană într-un anumit sens, consecința imediată pentru politicianul care trebuie să ia decizii este că trebuie să acționeze în acord cu această voință”, a precizat Klaus Iohannis.

Foto: Inquam Photo/ Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *