Monday, October 18, 2021
Jurnalism corect


Klaus Iohannis: Nu intenţionez să am iniţiativă şi să redau serviciilor atribuţii în cazurile penale

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 7 octombrie 2020 Etichete: ,

Klaus Iohannis susține că nu dorește să redea serviciilor atribuții în cazurile penale. Președintele României a declarat că legislația de funcționare a forțelor armate ar trebui modernizată.

Klaus Iohannis susține că nu dorește să redea serviciilor atribuții în cazurile penale, fiind întrebat de modificarea legilor de funcţionare a serviciilor secrete.

Nu intenţionez să am iniţiativă şi să redau serviciilor atribuţii în cazurile penale. Acestea se fac de către procurori. Serviciile secrete şi serviciile speciale nu au ce căuta în acest domeniu. Ele se ocupă de problemele lor, iar dacă se sesizează posibile fapte penale, da, sesizează parchetul competent. Nu intenţionez să modific sau să solicit modificarea legilor în sensul de a reveni la situaţia anterioară”, a declarat Klaus Iohannis.

CITEȘTE ȘI: Documentele pentru aplicarea Strategiei Naționale de Apărare, aprobate de CSAT

De asemenea, fiind întrebat dacă legea de funcționare a Jandarmeriei va fi modificată, președintele a declarat că legislația de funcționare a forțelor armate ar trebui modernizată.

Nu cred că în viitorul apropiat în Europa vom avea un război de tipul războaielor mondiale din secolul 20 şi atunci trebuie să ne readaptăm strategia. Inamicul nu va mai veni cu tancul, ci cu dezinformare, nu o să vină cu atac cu arme de foc, ci cu atacuri cyber. Dar în toate cazurile forţele armate trebuie să fie pregătite să intervină şi atunci e clar că toată legislaţia de funcţionare trebuie modernizată. Acest lucru a fost scris în strategia aprobată de CSAT. Acum ne apropiem prima dată de o situaţie foarte bună – avem strategia naţională, avem strategia de apărare, avem Carta albă a apărării, avem 2% din PIB timp de un deceniu şi trebuie finalizată întreaga acţiune cu modernizarea legislaţiei aferente. Da, inclusiv aceste modificări şi se vor opera în lege. Aştept ca noul Parlament să se apuce urgent de aceste chestiuni care sunt necesare”, a adăugat Klaus Iohannis.

Sursă foto: Inquam photos/ George Călin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW