Sunday, December 15, 2019
Jurnalism corect


Klaus Iohannis, întâlnire la Tokyo cu premierul nipon Shinzo Abe

By Andreea Traicu , in Politic Stirile zilei , at 21 octombrie 2019 Etichete: , , ,

Preşedintele Klaus Iohannis, aflat în vizită în Japonia, a fost primit luni, la Palatul Akasaka-Geihinkan, de prim-ministrul nipon Shinzo Abe. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, discuţiile vor viza Parteneriatul strategic dintre România şi Japonia. Este pentru a doua oară când președintele Iohannis se întâlnește cu premierul Shinzo Abe. Prima dată a fost în ianuarie 2018.  

„Astfel, Președintele Klaus Iohannis și Prim-ministrul Shinzō Abe au exprimat dorința ca lansarea Parteneriatului Strategic dintre România și Japonia să aibă loc în contextul aniversării, în anul 2021, a 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre cele două state, ceea ce va consolida relația bilaterală, pe baza Parteneriatului bilateral Întărit ce datează din anul 2013. Premierul nipon a arătat că viitorul Parteneriat Strategic va conduce la o relație de substanță între cele două țări, foarte strategică și puternică. La rândul său, Președintele României a subliniat că ridicarea relației la nivel de Parteneriat Strategic vine la momentul potrivit și va produce efecte benefice nu doar pe plan politic, ci și pe plan economic”, precizează Administrația Prezidențială.

Şeful statului va participa marţi la ceremonia de întronare a împăratului Naruhito. Împăratul Naruhito, al 126-lea monarh nipon într-o linie dinastică neîntreruptă, şi-a preluat prerogativele imperiale la data de 1 mai 2019, ulterior deciziei de a abdica asumate de către Akihito, împăratul emerit al Japoniei.
Ceremonia de întronare de marţi va reprezenta şi transferul oficial către perioada domniei împăratului Naruhito, intitulată Era Reiwa („de aleasă armonie”), care succede Erei Heisei (1989 – 2019), asociată perioadei de domnie a împăratului emerit Akihito.

Citeste si:  Barna: USR a semnat acordul politic cu PNL. Implementarea recomandărilor MCV și abrogarea OUG 114, printre angajamentele asumate de Orban

În acest context, Klaus Iohannis va avea, tot luni, o întrevedere cu preşedintele Finlandei, Sauli Niinisto.

 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW