Monday, February 24, 2020
Jurnalism corect


Klaus Iohannis, întâlnire cu liberalii: Le-a cerut mobilizare și seriozitate în campania prezidențială

By Madalina Balaceanu , in Politic Stirile zilei , at 9 iulie 2019 Etichete: , ,

Marți, președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit la Vila Lac 3 cu mai mulți lideri PNL. La finalul întrevederii, Ludovic Orban a anunțat că șeful statului le-a cerut membrilor PNL hotărâre, mobilizare și seriozitate în campania pentru alegerile prezidențiale.

„Am avut discuţii pe teme de politică internă, pe temă de politică europeană şi de asemenea am avut un început de discuţie referitor la campania pentru aprezidenţiale, în sensul în care PNL susţine candidatura lui Iohannis. În ceea ce priveşte temele de politică internă, am discutat legat de proiectul de revizuire a Constituţiei, care a fost înaintat în cadrul parteneriatului pentru consolidarea parcursului european. De asemenea am avut discuţii legate de evoluţia privitoare la legile electorale şi în mod evident am apreciat că până la urmă cu o presiune destul de mare din partea preşedintelui care să permită exercitarea dreptului de vot în Diaspora. Am discutar despre raportul GRECO şi teme de politică internă”, a afirmat Ludovic Orban, la finalul întâlnirii liberalilor cu preşedintele Klaus Iohannis.

Alegerile prezidențiale

Ludovic Orban a precizat că au fost discuţii referitoare la calendarul pentru alegerile prezidenţiale din toamnă.

„Va urma votul pentru alegerea preşedintelui Comisiei Europene, vot care va fi dat de Parlamentul European în urma propunerii date de Consiliul European. E un candidat, Ursula von der Leyen, care trebuie susţinut cu toate forţele. În privinţa pregătirii alegerilor, am discutat despre un eventual calendar. Am discutat despre diferitele momente de perioadă de pre-campanie, când trebuie să înceapă stârngerea de semnături, când trebuie să demareze procedurile. Toate aceste detalii le vom stabili cu siguranţă în momentul când vom şti data alegerilor. În mod evident dacă este data de 10 noiembrie, cel mai probabil campania de strângere de semnături va începe în jurul datei de 10 august”, a explicat Orban.

Citeste si:  ALDE nu va participa la votul de învestire pentru Guvernul Orban II. Tăriceanu: Nu vrem să validăm această mascaradă parlamentară

Orban a menționat că președintele României le-a cerut liberalilor „hotărâre, mobilizare, seriozitate, susținere evidentă a tuturor mesajelor sale. Lucruri normale și firești în campanie”.

Ludovic Orban a transmis că PNL o va susține pe Laura Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european.

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW