Thursday, January 21, 2021
Jurnalism corect


Klaus Iohannis, discuții cu premierul landului Bavaria: Va exista o comisie bavaro-românească pentru relațiile economice și politice dintre cele două țări

By Daniela Eremia , in Politic Stirile zilei , at 7 ianuarie 2020 Etichete: , , , , ,

Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, că se va înființa o comisie între Bavaria și România, importantă pentru economia și relațiile politice dintre cele două țări. Klaus Iohannis s-a întâlnit cu prim ministrul Guvernului landului Bavaria, Markus Söder.

Este în general cunoscut că relațiile între România și Bavaria sunt relații foarte deosebite. Avem o relație care durează de mulți mulți ani. (…) Aș dori, în acest context, să menționez faptul că mi se pare foarte important că guvernul românesc și cel bavarez din nou se întâlnesc. Va exista o comisie bavaro-românească și lucrul acesta este foarte important nu doar pentru relațiile politice ci și pentru relațiile economice între investitori români și bavarezi. Astăzi încă avem posibilitatea să vorbim despre teme europene. În acest sens sunt sigur că vom vorbi și despre ceea ce am făcut noi în Europa. Doresc să spun că România, în ceea ce privește președinția Consiliului UE, a primit foarte multă susținere din partea guvernului bavarez. Avem teme ca și Brexit, ca și bugetul pentru următoarea perioadă și multe alte teme”, a afirmat Klaus Iohannis la sediul Guvernului Landului Bavaria.

Premierul Guvernului Landului Bavarian, Markus Söder, a precizat că România este un partener important în Europa, dar și respectul dintre cel două țări.

România este un partener foarte important în Europa, pentru Bavaria este foarte important. Suntem cei care construiesc punți pentru Europa. Credem că această Europă nu este condusă doar central din Bruxelles și nu se mișcă doar între Germani și Franța și interesul și parteneriatul acesta pentru țările mai mici ale Europei este foarte important și din Sud Estul Europei este foarte important pentru noi. România, din punct de vedere geografic, este foarte importantă pentru Europa. Cu atât mai important este respectul între cele două țări„, a afirmat acesta.

Președintele României, Klaus Iohannis, se află într-o vizită de lucrul, în landul Bavaria, Republica Federală Germania, unde a susținut o alocuțiune cu privire la relațiile bilaterale și actualitatea europeană. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a avut o întrevedere cu Prim-ministrul Guvernului landului Bavaria și Președinte al Uniunii Creștin-Sociale (CSU), Markus Söder.

Sursă foto: presidency.ro

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW