Tuesday, May 18, 2021
Jurnalism corect


Klaus Iohannis, despre Brexit: Relaţiile viitoare dintre România și Marea Britanie trebuie negociate

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Politic Stirile zilei , at 7 februarie 2020 Etichete: , ,

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat, vineri, că relația bilaterală dintre România și Marea Britanie trebuie renegociată, menționând că țara noastră nu s-a amestecat în tema acordului pentru Brexit. 

„Ceea ce ne preocupă în această fază foarte mult dacă vorbim despre Brexit este negocierea relaţiilor viitoare, fiindcă acordul de ieşire a fost negociat, este foarte bun. Nouă ne-a convenit forma aceasta de acord, însă relaţiile viitoare trebuie negociate într-un termen foarte strâns şi aici vor apărea probleme destul de complicate de negociat”, a declarat Klaus Iohannis, înainte de întâlnirea cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

Președintele României a mai adăugat că relația bilaterală dintre România și Marea Britanie este una foarte bună.

„Noi practic am început negocierile de mult. De când a apărut discuţia pe Brexit noi am început discuţii pe bilateral fără să ne amestecăm cu tema acordului de ieşire şi fără să ne implicăm în ceea ce am convenit să rămână pentru relaţia viitoare partea de UE. Discuţii avem cu britanicii încă de multă vreme şi sunt discuţii foarte bune. Noi, România, cu Marea Britanie avem în bilateral o relaţie foarte bună şi cred că vom reuşi destul de bine să avansăm în domeniul bilateral unde chiar dorim să consolidăm relaţia strategică”, a adăugat președintele Iohannis.

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 

 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW