Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Klaus Iohannis cere reexaminarea legii privind suspendarea contractelor individuale de muncă

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 24 aprilie 2020 Etichete: , ,

Președintele Klaus Iohannis a solicitat Parlamentului reexaminarea legii privind suspendarea contractelor individuale de muncă pe durata stării de urgenta. Prin acest act normativ se stabilesc şi măsuri de protecţie socială aplicabile salariaţilor al căror contract individual de muncă va fi suspendat.

Din punctul de vedere al președintelui, actul normativ adoptat de Parlament poate crea probleme de aplicare și genera confuzie. În plus, șeful statului spune că modificările la Codul muncii ar trebui să fie făcute cu un orizont mai mare de timp decât actuala stare de urgență.

„În opinia noastră, soluția legislativă reglementată la art. I este de natură să conducă la probleme în aplicare, dar și să inducă o reală confuzie pentru destinatarii normelor. (…) Astfel, potrivit expunerii de motive, intervenția legislativă urmărește să răspundă unei probleme de natură socială pe care inițiatorii o indică drept fundament al măsurilor adoptate în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, respectiv faptul că „mulți angajatori au constatat că nu au text legal care să le permită reducerea activității pentru această perioadă, astfel încât angajații lor să fie protejați”. Or, în opinia noastră, amendarea Codului muncii ar trebui să reprezinte o măsură cu un orizont mai mare de timp decât actuala stare de urgență”, se arată în cererea președintelui.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *