Wednesday, January 19, 2022
Jurnalism corect


Klaus Iohannis a semnat decretul privind încetarea raporturilor de serviciu ale chestorului Ioan Buda din MAI

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 29 mai 2020 Etichete: , ,

Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind încetarea raporturilor de serviciu ale fostului șef al Poliției de Frontieră, Ioan Buda, din Ministerul Afacerilor Interne, a anunțat Administrația Prezidențială.

Chestorul Ioan Buda, a demisionat pe 21 mai din funcția pe care o ocupa. Demisia sa vine în contextul în care la Vama Nădlac s-a creat aglomerație de persoane pe sensul de intrare în țară.

„În cursul acestei zile, chestorul general de poliție Ioan BUDA și-a înaintat demisia din funcția de inspector general al Poliției de Frontieră Române, din motive personale.

La final de mandat, chestorul general de poliție Ioan BUDA transmite polițiștilor de frontieră întreaga sa apreciere pentru efortul depus și pentru profesionalismul de care au dat dovadă constant.

De asemenea, chestorul general de poliție Ioan BUDA mulțumește pentru implicare și pentru sprijin tuturor colaboratorilor instituționali, celor din rândul societății civile, dar și organizațiilor profesionale și sindicale ale polițiștilor.

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, raportul a fost înaintat, pentru aprobare, ministrului afacerilor interne,” se arată în comunicatul Poliței.

Fostul șef al Poliției de Frontieră, Ioan Buda, i-ar fi cerut ministrului de Interne, Marcel Vela, să aprobe demararea formalităților pentru încetarea raporturilor de serviciu prin pensionare.

„Ca urmare a evaluării situației operative realizate la nivelul conducerii Ministerului Afacerilor Interne, s-a dispus eliberarea din funcția de inspector general al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră a domnului chestor general de poliție Ioan BUDA începând cu data de astăzi, 21 mai 2020La solicitarea ofițerului, domnul ministru al afacerilor interne, Ion Marcel VELA, a aprobat solicitarea de demarare a formalităților pentru încetarea raporturilor de serviciu prin pensionare, începând cu data de 1 iunie 2020. Atribuțiile funcției de inspector general vor fi preluate de chestorul principal de poliție Liviu BUTE, adjunct al inspectorului general al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră din cadrul Ministerului Afacerilor Interne”, arată MAI, printr-un comunicat de presă.

Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW