Klaus Iohannis a promulgat legea privind jocurile de noroc, în comune și sate
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea referitoare la organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, în localitățile care au sub 15.000 de locuitori.
Conform unui cmunicat emis de administrația prezidențială, Președintele a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82/2023. Această lege aduce modificări și completări Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 77/2009 referitoare la organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, precum și Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 20/2013 privind Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.
Actul normativ propune o serie de modificări semnificative în reglementarea jocurilor de noroc, inclusiv instituirea unor taxe mai mari pentru licențele de organizare și exploatare a acestora, interzicerea consumului de băuturi alcoolice în locații de joc, introducerea unui registru al companiilor și a sediilor acestora, precum și creșterea garanțiilor depuse de companii.
Conform noilor reglementări, ONJN este obligată să creeze și să mențină un registru public online, care să ofere informații despre operatorii licențiați sau autorizați. Aceste informații includ adresa sediului social, adresa fiecărui spațiu comercial în care se desfășoară jocuri de noroc, tipurile de jocuri autorizate în fiecare locație și seria și adresa fiecărui mijloc de joc licențiat sau autorizat.
De asemenea, legea specifică că spațiile care găzduiesc aparate de tip slotmachine trebuie să se afle în unități administrative cu o populație de cel puțin 15.000 de locuitori. Această condiție trebuie să fie însoțită de o adeverință eliberată de primăria localității respective, care să ateste numărul de locuitori din zonă.
Potrivit legii, activitățile de jocuri de noroc care fac obiectul exploatării comune trebuie să includă cel puțin una dintre activitățile specifice jocurilor de noroc, precum operarea mijloacelor de joc, colectarea și evidențierea mizelor sau plata și evidențierea câștigurilor. De asemenea, sunt incluse și alte activități similare, care urmează să fie stabilite prin ordin al președintelui ONJN în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență.
Această inițiativă legislativă a fost adoptată de Senat pe 30 octombrie 2023, în calitate de prim for sesizat, iar pe 9 aprilie 2024, votul Camerei Deputaților a fost decizional, ceea ce a dus la intrarea în vigoare a legii.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea



