PoliticRăzboi în UcrainaStirile zilei

Klaus Iohannis a cerut sprijinirea „adecvată” a Republicii Moldova la reuniunea extraordinară de la Bruxelles / Ce le-a mai transmis liderilor europeni

Klaus Iohannis a participat, în perioada 30-31 mai, la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles. Președintele a prezentat, în fața liderilor Uniunii Europene (UE), printre altele, măsurile adoptate de țara noastră în vederea sprijinirii Ucrainei și a pledat pentru susținerea Republicii Moldova, grav afectată de războiul din țara vecină, conform unui comunicat al Administrației Prezidențiale. 

Șeful statului a prezentat eforturile țării noastre pentru sprijinirea Ucrainei, precum ajutorul umanitar și facilitarea exporturilor de cereale prin portul Constanța și porturile de la Dunăre, țara noastră punându-și la dispoziție infrastructura feroviară pentru transportarea grânelor ucrainene.

La reuniune a luat parte și președintele Uniunii Africane, Macky Sall, care a participat la discuțiile privind securitatea alimentară, întrucât țările din continentul african sunt afectate de blocarea exporturilor agricole din Ucraina.

Președintele Klaus Iohannis a transmis, de asemenea, mesaje de susținere în ceea ce privește aderarea Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei la UE. Mai mult, a pledat pentru sprijinirea Republicii Moldova, în contextul războiului din țara vecină.

„La sugestia României, cu susținerea altor state membre, a fost introdus în textul Concluziilor Consiliului European un paragraf privind necesitatea de a sprijini în mod adecvat Republica Moldova, afectată de criza energetică, economică și de presiunea fluxurilor de refugiați”, a transmis Administrația Prezidențială.

Klaus Iohannis a subliniat și importanța consolidării apărării flancului estic al NATO, prin stimularea investițiilor.

„Președintele României a exprimat preocuparea față de evoluțiile din teren, atât în ceea ce privește securitatea, cât și situația umanitară din estul și sudul Ucrainei, arătând că riscurile din regiunea Mării Negre sunt în creștere, iar eforturile comune la nivel european ar trebui să se concentreze în continuare pe acordarea de asistență, dar și pe oferirea unui răspuns adecvat la implicațiile complexe ale conflictului militar, inclusiv cu privire la repercusiunile asupra securității energetice și alimentare”, se mai arată în comunicat.

Totodată, în intervenția sa, președintele Klaus Iohannis a evidențiat necesitatea de a găsi soluții pentru a atinge obiectivul politic al Uniunii Europene de a elimina cât mai curând posibil dependența energetică față de Rusia.

„În ceea ce privește Planul RePowerEU, Președintele Klaus Iohannis a subliniat importanța punerii rapide în practică a propunerilor Comisiei Europene, cu sprijin financiar adecvat în funcție de nevoile fiecărui stat membru. Președintele României a arătat că măsurile la nivelul Uniunii trebuie să conducă în același timp la independența energetică și la accesibilitatea prețurilor pentru consumatori”, mai transmite sursa citată.

Discuțiile liderilor europeni de la summitul de la Bruxelles s-au axat, în primul rând, pe sprijinul politic și asistența umanitară, economică și financiară din partea Uniunii Europene către Ucraina și pe impactul conflictului asupra securității alimentare globale, cât și pe aspecte referitoare la securitate și apărare și situația în domeniul energiei.

Liderii europeni au condamnat ferm agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei și au solicitat încetarea imediată a atacurilor asupra civililor și retragerea trupelor de pe teritoriul ucrainean.

Mai mult, ei au salutat eforturile în curs în ceea ce privește colectarea de probe și investigarea crimelor de război și a celorlalte infracțiuni extrem de grave, arătând că Rusia, Belarus și toți cei responsabili vor fi trași la răspundere conform dreptului internațional.

Cu prilejul reuniunii, a fost agreat și cel de-al șaselea pachet de sancțiuni la adresa Rusiei, vizând importul de țiței și produse petroliere din Rusia.

Consiliul European a convenit asupra celui de-al şaselea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei: Embargo progresiv asupra importului de petrol rusesc

Foto: Inquam Photos / George Calin

Articole Recomandate

Back to top button