Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Mai mulți jurnaliști îi cer lui Klaus Iohannis să nu promulge legea care-i scutește de plata impozitului

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 13 februarie 2020 Etichete: , , , ,

Mai mulți jurnaliști, printre care se numără Cristian Tudor Popescu, Ion Cristoiu, Adelin Petrișor, Cătălin Tolontan, Adriana Nedelea, Liviu Avram, Luiza Vasiliu, Vlad Petreanu, Cristi Delcea, Mihai Voinea, Cristian Lupșa, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu, îi cer președintelui României, Klaus Iohannis, să nu promulge legea prin care angajații care lucrează în media sunt scutiți de plata impozitului pe venit 

Domnule președinte Klaus Iohannis,

suntem un grup de jurnaliști din generații și redacții diferite. Lucrăm în presa publică și în cea privată, în cea cu capital străin și capital românesc, în trusturi consacrate și în inițiative de presă tânără.

Avem perspective de multe ori contrare unul altuia, ne criticăm reciproc și pentru public e foarte bine că lucrurile stau astfel. Însă, înainte de orice, suntem oameni dedicați profesiei lor și cetățeni români, parte a comunității pe care încercăm să o servim. 

În numele a ceea ce ne unește ca societate, vă rugăm să nu promulgați legea care scutește de plata impozitelor profesia noastră, lege votată recent de Camera Deputaților. Măsura este în primul rând nedreaptă. Fiecare cetățean care muncește trebuie să beneficieze de un regim fiscal egal, cu excepția situațiilor prevăzute de lege, de ex. persoanele cu handicap. Considerăm că nu există motive pentru ca „jurnaliștii” să fie încadrați la excepții. Dacă se face asta, așa cum a votat Parlamentul, atunci e vorba de privilegii financiare pentru „jurnaliști”, categorie nedefinită în care se poate introduce, practic, oricine pentru a încasa niște bani. 

Nemaivorbind de faptul că problemele presei sunt mult mai mari, iar această măsură ar fi una care mai mult ar complica decât ar ajuta, ea este incorectă și contraproductivă. Nu servește interesul public, nu întărește libertatea de exprimare ci, dimpotrivă, afectează profund încrederea dintre jurnaliști și public, una dintre liniile de apărare a democrației.

Domnule președinte,

nu avem nici pe departe pretenția că reprezentăm toți jurnaliștii din România. Timpul limitat și lipsa unei organizații cu adevărat reprezentative a breslei ne-au determinat să reacționăm în acest mod care nu exclude pe nimeni, ci reprezintă o încercare imperfectă de reacție în fața unui pericol real.

O presă liberă și credibilă, care să confrunte puterile în stat și să vă fie incomodă, în calitate de oameni aleși sau numiți să conduceți, este esențială pentru o democrație stabilă.

Vă mulțumim!

Cristian Tudor Popescu, Ion Cristoiu, Adelin Petrișor, Cătălin Tolontan, Adriana Nedelea, Liviu Avram, Luiza Vasiliu, Vlad Petreanu, Cristi Delcea, Mihai Voinea, Cristian Lupșa, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu”, se arată în scrisoarea transmisă de jurnaliști.

Context

Propunerea legislativă care prevede ca jurnaliștii și tehnicienii în radiodifuziune și televiziune să fie scutiți de plata impozitului pentru veniturile din salarii, asimilate salariilor și din drepturile de proprietate intelectuală, a trecut în Camera Deputaților și a fost trimisă către Klaus Iohannis pentru promulgare.

Propunerea legislativă prevede ca la articolul 7 să fie introdusă definiția activității de jurnalism ca fiind „cercetarea, investigarea, interpretarea şi comunicarea ştirilor şi informaţiilor publice prin intermediul ziarelor, televiziunii, radioului şi a altor mijloace de informare în masă, respectiv controlul funcţionării tehnice a echipamentelor pentru a înregistra şi edita imaginile şi sunetul şi pentru transmiterea pentru emisiunile radio şi de televiziune a imaginilor şi sunetelor, precum şi a altor tipuri de semnale de telecomunicaţii terestre, marine sau aeriene, care se desfăşoară în baza unui contract de muncă şi a unui contract de drepturi de autor”.

De asemenea, la articolul 60 referitor la scutirile impozitului pe venit sunt introduse „persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii si asimilate salariilor prevazute la art. 76 alin (1) – (3), si pentru veniturile din drepturile de proprietate intelectuala, ca urmare a desfasurarii activitatii de jurnalism, in conditiile stabilite prin ordin comun al ministrului Muncii si Justitiei Sociale si al ministrului Finantelor”.

Mai multe detalii AICI.

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *