Thursday, April 18, 2024
Jurnalism corect


Judecătoarea care a întrebat dacă tânărul decedat în accidentul de la 2 Mai se află în sală a mai fost sancționată în trecut de CSM pentru neglijență

By Florea Eva , in Stirile zilei , at 23 februarie 2024

Ancuța Ioana Popoviciu este magistratul de la Judecătoria Mangalia care judecă dosarul accidentului de la 2 Mai, în care Vlad Pascu a condus drogat și a ucis doi tineri. Anul trecut, judecătoarea a fost sancționată de CSM pentru exercitarea funcției cu gravă neglijență, potrivit ZiuaDeConstanța

Ioana-Ancuța Popoviciu este magistrat al Judecătoriei Mangalia din 15 martie 2022, atunci când Consiliul Superior al Magistraturii a decis transferul magistratului de la Judecătoria Ineu la Judecătoria Mangalia.

Judecătoarea a fost sancționată disciplinar în luna mai a anului trecut, de către Secția pentru Judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, pentru „exercitarea funcției cu gravă neglijență”. Articolul pe baza căruia a fost aplicat avertismentul face referire la faptul că „există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual”.

În declarația de avere judecătoarea deține un teren de 338 de metri pătrați, în intravilan, în Beiuș, Bihor, care i-a fost donat în 2007, o casă de locuit de 68 de metri pătrați în Bihor, care i-a fost donată în 2007 și două apartamente de 48 de metri pătrați în Mangalia, dintre care unul cumpărat direct și altul prin credit ipotecar.

Soldul contului bancar al judecătoarei la data depunerii declarației era de 1.000 de lei, iar aceasta deține patru credite cu o valoare totală de peste 551.000 de lei, având perioade de rambursare cuprinse între 2026 și 2047.

În ceea ce privește veniturile, judecătoarea a declarat un salariu anual de 28.738 de lei în calitate de judecător la Judecătoria Ineu, 109.554 lei ca judecător la Judecătoria Mangalia, la care se adaugă două diferențe salariale în sume de 16.726 lei și 1.615 lei.

Foto: Facebook Popoviciu Ioana Ancuța

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW