Joseph Biden: Nu poate confisca teritoriul vecinului său şi să scape cu asta
Preşedintele SUA, Joseph Biden, a afirmat, vineri, că Statele nu vor recunoaşte anexarea de către Rusia a unor noi teritorii din Ucraina. ”America şi aliaţii săi nu vor fi intimidaţi de Putin şi de cuvintele sale nechibzuite şi de ameninţările sale. Nu ne sperie şi nu ne intimidează. Acţiunile lui Putin sunt un semn că se zbate (…) Nu poate confisca teritoriul vecinului său şi să scape cu asta”, a arătat el.
”America şi aliaţii săi nu vor fi intimidaţi de Putin şi de cuvintele sale nechibzuite şi de ameninţările sale. Nu ne sperie şi nu ne intimidează. Acţiunile lui Putin sunt un semn că se zbate, referendumurile false pe care le-a desfăşurat şi numărul pe care l-a făcut azi dimineaţă, arătând unitatea, cu oameni care se ţin de mâini… Statele Unite nu vor recunoaşte asta şi sincer, nici lumea nu o va recunoaşte. Nu poate confisca teritoriul vecinului său şi să scape cu asta, simplu”, a afirmat Joseph Biden.
El a anunţat că SUA va continua să asigure echipamente militare pentru ca Ucraina să se poată apăra şi va oferi încă 13 miliarde de dolari.
”America este pregătită, împreună cu aliaţii noştri NATO, să apere fiecare centimetru de teritoriu NATO. Deci, domnule Putin, nu înţelege greşit ce spun: fiecare centimetru”, a subliniat preşedintele american.
Biden a menţionat că a discutat cu alianţii şi vor fi anunţate noi sancţiuni.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii