Thursday, January 20, 2022
Jurnalism corect


Joe Biden, prima întâlnire cu Vladimir Putin în calitate de președinte al SUA / Când va avea loc

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 25 mai 2021

Joe Biden va avea prima întâlnire în calitate de președinte al Statelor Unite ale Americii cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, luna viitoare în Elveția, potrivit unui anunț al Casei Albe, relatează CNN.

Președintele Biden se va întâlni cu președintele Putin în Geneva, Elveția, pe 16 iunie 2021. Cei doi șefi de stat vor discuta despre toate problemele urgente, pentru a restabili predictibilitatea și stabilitatea relației dintre SUA și Federația Rusă”, potrivit unui comunicat al Casei Albe.

În cursul acestei săptămâni, consilierul pentru securitate națională de la Casa Albă, Jake Sullivan, a fost la Geneva, unde s-a întâlnit cu omologul său rus pentru a stabili ultimele detalii înainte de întâlnirea celor doi președinți.

Trei ani au trecut de când Vladimir Putin l-a întâlnit pe președintele de atunci al SUA, Donald Trump, la Helsinki, în Finlanda.

Oficialii din Washington DC susțin că întâlnirea din anul 2021 va arăta diferit de cea de la summit-ul din 2018, când Donald Trump a criticat, alături de Vladimir Putin, serviciile secrete americane, în cazul implicării Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016, câștigate de candidatul republican Trump.

Joe Biden s-a mai întâlnit cu Vladimir Putin în calitate de vicepreședinte al SUA, în anul 2011, când Biden s-a uitat în ochii lui Putin și i-a transmis președintelui Federației Ruse că „nu are suflet”.

Sursă foto: Facebook / Joe Biden

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW