Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Joe Biden anunţă un nou ajutor militar în valoare de 800 de milioane de dolari pentru Ucraina

By Diochetanu Andreea , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 21 aprilie 2022

Președintele american Joe Biden a anunțat, joi, un ajutor suplimentar în valoare de 800 de milioane de dolari pentru Ucraina, pentru a consolida și mai mult sprijinul acordat acestei țări europene aflate în dificultate, care se confruntă cu un nou atac al Rusiei, de această dată în Est. 

Biden s-a angajat să trimită zeci de obuziere, 144.000 de cartușe și drone tactice, în timp ce a cerut Congresului o finanțare suplimentară pentru a oferi și mai mult ajutor Kievului, scrie Reuters.

„Ne aflăm acum într-o fereastră critică de timp în care ei (soldații ruși – n.red.) vor pregăti terenul pentru următoarea fază a războiului”, a spus Biden. Statele Unite și aliații „se mișcă cât de repede este posibil” pentru a furniza Ucrainei echipamentele și armele de care are nevoie.

Liderul de la Casa Albă a anunțat, de asemenea, că vrea să interzică accesul navelor sub pavilion rusesc sau deţinute de companii ruseşti la granițele SUA, sporind și mai mult presiunea asupra Moscovei.

Noul pachet de armament este similar cu cel tot de 800 de milioane de dolari anunțat săptămâna trecută, dar detaliile sunt încă în curs de elaborare, a declarat anterior pentru sursa citată un oficial american, care a preferat să-și păstreze anonimatul.

Miercuri, Biden i-a convocat pe liderii militari americani la o reuniune anuală la Casa Albă, care a căpătat o semnificație specială în contextul în care războiul intră într-o nouă etapă.

În deschiderea reuniunii, Biden a lăudat rezistența armatei ucrainene și a spus că unitatea NATO l-a șocat pe președintele rus Vladimir Putin.

Rusia a declarat că a intrat într-o nouă etapă a operațiunii sale și că încearcă metodic să „elibereze” regiunea Donbas din estul Ucrainei. Aliații occidentali anticipează că invazia Rusiei ar putea dura mai multe luni și ar putea pune la încercare capacitățile combatanților ucraineni pe câmpul de luptă.

Forțele americane nu luptă în Ucraina, dar sunt implicate indirect, înarmând, antrenând și finanțând forțele acesteia.

Ajutorul american anunțat săptămâna trecută a inclus sisteme de artilerie, proiectile de artilerie, transportoare blindate pentru trupe și bărci de apărare de coastă fără pilot, lărgind sfera de aplicare a materialului trimis la Kiev pentru a include noi tipuri de echipamente grele.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *