Friday, July 1, 2022
Jurnalism corect


Joe Biden a acuzat că Federația Rusă comite un „genocid” în Ucraina / UPDATE Reacția Kremlinului

By Matthew Garvey , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 13 aprilie 2022

UPDATE Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a transmis că Federația Rusă „dezaprobă în mod categoric” acuzațiile președintelui Joe Biden, care a catalogat acțiunile Rusiei în Ucraina drept „genocid”, potrivit agenției Interfax.

Considerăm aceste încercări de a deforma realitatea drept inacceptabile, în special când vine vorba de președintele Statelor Unite ale Americii(…)o țară ale cărei acțiuni din istoria modernă și recentă le știm”, a spus Peskov.

Știrea inițială 

Joe Biden a acuzat marți seară, 13 aprilie, că Federația Rusă comite un genocid în Ucraina, menționând că Vladimir Putin „încearcă să șteargă însăși ideea de a fi ucrainean”, relatează The Guardian. Declarațiile președintelui SUA au fost catalogate drept „cuvinte adevărate, rostite de un lider adevărat” de către președintele Volodymyr Zelenskiy.

Joe Biden a fost prezent, marți, în Iowa, unde le-a vorbit cetățenilor americani despre prețul în creștere al petrolului.

Bugetul familiei dumneavoastră, abilitatea de a face plinul, niciunul dintre aceste lucruri nu ar trebui să depindă de un dictator care declară război și comite un genocid în cealaltă parte a lumii”, a declarat președintele Statelor Unite ale Americii.

Având în vedere că Joe Biden s-a ferit să facă acuzații dure la adresa lui Vladimir Putin, numindu-l doar „dictator ucigaș” la mijlocul lunii martie, președintele SUA a fost întrebat de reporteri dacă, într-adevăr, și-a dorit să atribuie cuvântul „genocid” acțiunilor Federației Ruse.

Da, am spus că este genocid pentru că devine din ce în ce mai clar că Vladimir Putin încearcă să șteargă însăși ideea de a fi ucrainean(…)Apar tot mai multe dovezi legate de lucrurile oribile comise de ruși în Ucraina. Nu mai rămâne decât să aflăm cât mai multe lucruri legate de distrugeri. Vom lăsa avocații să decidă (…) dar pentru mine este clar”, a spus Joe Biden.

Acuzațiile lansate de președintele SUA au fost salutate de președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskiy, acesta menționând că sunt „cuvinte adevărate, rostite de un lider adevărat”.

A spune lucrurilor pe nume este esențial în lupta împotriva răului. Suntem recunoscători SUA pentru asistența acordată până acum, dar avem nevoie urgentă de cât mai multe arme grele pentru a preveni alte atrocități comise de Rusia”, a scris Zelenskiy, pe Twitter.

Crimele comise de soldații ruși în Ucraina sunt investigate în plan internațional, după ce mai multe organizații și țări au trimis echipe de anchetatori în mai multe orașe ucrainene ce au fost ocupate de Armata Rusiei în timpul războiului.

Totodată, Curtea Penală Internațională de la Haga a deschis un dosar în luna februarie, menționând încă de atunci că exista „o bază rezonabilă pentru a crede că în Ucraina sunt comise crime de război și crime împotriva umanității”.

Potrivit Convenției Genocidului, din 1948, pentru a fi condamnat pentru genocid, „acuzatul trebuie să distrugă, în totalitate sau în parte, un grup etnic, național, rasial sau religios”.

 Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW