Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Jandarmeria a aplicat 650 de amenzi în valoare de peste 400.000 lei în urma protestelor anti-restricții

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 30 martie 2021

În urma protestelor împotriva restricțiilor, organizate în 70 de localități, Jandarmeria a aplicat 650 de amenzi, în valoare totală de peste 400.000 de lei. 

Principalele motive au fost legate de nedeclararea manifestațiilor, desfășurarea acestora în intervalul de timp în care normele legale prevăd restricționarea circulației și permit deplasarea în afara locuinței pentru motive strict reglementate, precum și pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară.

În 38 dintre cele 70 de localități în care au avut loc manifestații publice, s-a depășit numărul maxim de participanți prevăzut de lege, respectiv 100 de persoane.

În București, pe timpul protestelor au fost înregistrate situații de agresiune asupra forțelor de ordine prin folosirea de materiale pirotehnice, elemente de mobilier stradal, sticle, bucăți de asfalt și pietre. În urma acestor incidente au fost răniți 12 jandarmi și avariate 6 autospeciale.

În urma intervenției pentru restabilirea ordinii publice, 188 de persoane au fost conduse la sediile unităților de poliție, unde se desfășoară cercetări  sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj, distrugere, tulburarea ordinii si liniștii publice, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, furt calificat și port fără drept de obiecte periculoase.

De asemenea, la protestele din Drobeta Turnu Severin și Galați au fost înregistrate incidente în care manifestanții au agresat forțele de ordine, iar la Brăila au încercat distrugerea unui indicator rutier. Și în aceste situații, reacția jandarmilor a fost fermă, iar cei implicați au fost conduși la sediile unităților de poliție pentru continuarea și stabilirea participației fiecăruia și tragerii la răspundere. În incidentele de la Galați, șase jandarmi au fost răniți, însă fără a avea nevoie de îngrijiri medicale de specialitate.

Sursa foto: Inquam Photos / Bogdan Buda

 

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *