Wednesday, December 8, 2021
Jurnalism corect


IT-iștii din Cluj au dezvoltat o aplicație prin care poți afla dacă ești suspect de COVID-19

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 8 aprilie 2020 Etichete: , , ,

O echipa de IT-iști din Cluj-Napoca au realizat o platformă pe internet menită sa ajute autoritățile din domeniul sanitar în gestionarea cazurilor de COVID-19. Aceasta pre-testează online suspecții de coronavirus, reducând astfel din presiunea pusă pe sistemul medical.

Utilizatorii au la dispoziție un chestionar online cu un set de întrebări specifice simptomelor COVID-19, adresate într-un limbaj comun, menite să investigheze în detaliu simptomele, datele epidemice și factorii de risc, pentru determinarea cât mai exactă a prognosticului bolii.

COVID Monitor este un proiect pilot de pre-testare online a suspecților de SARS-CoV-2 utilizând Inteligența Artificială. Conceptul pe care-l implementăm este stocarea unui număr mare de simptome și diagnostice preluate din centrele de triaj ale spitalelor (date de antrenament) și compararea modelului generat de ele cu auto-evaluarea furnizată de utilizatori online, rezultând un diagnostic prezumtiv.

Componenta de Inteligență Artificială (Machine Learning) va face o clasificare automată a simptomelor particulate introduse de fiecare utilizator online în parte, încadrându-l într-o categorie de diagnostic, în funcție de asemănările și deosebirile identificate în datele de antrenament.

Proiect realizat pe bază de voluntariat cu acordul Ministerului Sănătății si al Departamentului pentru Situații de Urgență.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW