Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Israel-Palestina, de la tensiuni mocnite la teroare: Istoricul Adrian Cioroianu: Vor fi momente de acalmie și de criză

By Dragomir Georgiana , in Politic Stirile zilei , at 19 octombrie 2023 Etichete: , , ,

Conflictul armat dintre Israel și organizația islamistă Hamas din Fâșia Gaza a intrat în cea de-a 13-a zi. Primele ajutoare umanitare ar putea ajunge în Gaza mâine, 20 octombrie,  susține  președintele american Biden. Bianţul victimelor din Israel a crescut la 1.200 de morţi şi există 50 de ostatici confirmaţi sau persoane dispărute, transmite BBC. Din partea palestinienilor, ultimul bilanţ arată că 900 de oameni au murit în Gaza. Între timp, primele echipamente militare americane au sosit în Israel, notează news.ro.

Întrucât între Palestina și Israel au existat tensiuni politice de ani buni, Main News a cerut opinia istoricului și fostului ministru de Externe, Adrian Cioroianu, pentru a explica de ce cele două state nu „învățat” să conviețuiască.

Îmi place să fiu optimist, dar de data aceasta nu pot. Vor fi perioade de acalmie și de criză(n.r între Israel și Palestina). Sunt două narațiuni diferite, paralele. Pe de-o parte, Israelul care nu recunoaște Palestina și orice atac amintește de Holocaust. Pe de altă parte, este Palestina cu povestea proprie: cu teritoriul pe care s-a format statul Israel(n.r. la sfârșitul Celui de-al Doilea Război Mondial a cu acordul Organizației Națiunilor Unite(ONU) a fost creat Statul Israel, pe teritoriul Palestinei, o zonă cu populație majoritar arabă), s-a exprimat istoricul Adrian Cioroianu, pentru Main News.

Israel-Palestina, istoria unor „tensiuni mocnite”

Conflictele dintre israeliți și palestinieni se derulează de peste șapte decenii. În fapt, între Israel și Palestina au existat tensiuni mocnite, iar ce vedem astăzi, morții, răniții, teroare, reprezintă escaladarea acestora, după cum arată însemnările istorice.

Mai exact, semnele clare ale  conflictului arabo-israelian au apărut la sfârșitul Primului Război Mondial. Ulterior, tensiunile au fost și mai evidente, după ce   O.N.U. a adoptat  Rezoluția cu privire la înființarea a două state pe teritoriul Palestinei istorice, Statul Israel și Statul Palestina(n.r 1947)

La 14 mai 1948, s-a înființat  statul Israel, dar țările arabe s-au opus recunoașterii  hotărârii O.N.U. Asfel, la 15 mai 1948, a izbucnit primului război arabo-israelian care s-a încheiat cu victoria Israelului, care primise ajutor străin. În timpul conflictului armat, o parte din teritoriul atribuit de catre O.N.U. Statului Arab Palestinian a fost  ocupat de trupele israeliene. Astfel, numeroși arabi  s-au refugiat în statele vecine, numiți „refugiați palestiniani”. Până în prezent, relațiile politice și diplomatice nu au reușit să evite escaladarea conflictelor dintre cele două state(n.r Israel-Palestina).

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

 

Comentarii