Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Irakianul cercetat pentru că ar fi transformat arme de jucărie în arme letale a fost reținut

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Justitie Stirile zilei , at 9 iulie 2020 Etichete: , , ,

Un bărbat cu dublă cetățenie, irakiană și britanică, cercetat de poliție pentru că transforma arme de jucărie, din plastic, în arme letale, a fost reținut pentru 24 de ore. 

În urma perchezițiilor, au fost indisponibilizate „două arme letale de asalt, automate, cu destinație militară susceptibile a proveni din contrabandă, 11 arme cu caracteristicile armelor letale, componente de armă, muniție cu capsa percutată – 20 de bucăți, componente confecționate pentru dispozitive explozive, 64 de încărcătoare, circuite electronice, 3 laptopuri, o imprimantă, o unitate PC, 3 hardware externe și 15 imprimante 3D”.

Mai multe percheziții au avut loc, miercuri dimineață, în Timiș, într-un dosar în care un bărbat este bănuit că ar fi confecționat, în mod ilegal, arme și componente, precum și că le deținea ilegal. Conform unor surse mainnews.ro, este vorba despre un bărbat cu dublă cetățenie, irakiană și britanică, care transforma arme de jucărie, din plastic, în arme letale, însă nu se știe pentru cine le confecționa.

În cadrul activităților desfășurate de polițiști, pe linia prevenirii și combaterii săvârșirii de fapte care aduc atingere regimului armelor și munițiilor, precum si pentru combaterea traficului ilicit de arme si muniții, sunt efectuate cercetări față de un bărbat, de 46 de ani, cu dublă cetățenie (irakiană și britanică) bănuit de nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Polițiștii de la arme, explozivi și substanțe periculoase, au efectuat 6 percheziții domiciliare, atât la domiciliul persoanei în cauză, cât și la imobilele unor persoane ce ar fi implicate în activități.

Acțiunile s-au desfășurat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

sursa foto: IGPR

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *