ÎPS Teodosie, iertat de CNCD după declarațiile sale legate de rolul femeii în Biserică / O posibilă sancțiune, lăsată la latitudinea BOR

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a decis să nu îl sancționeze pe Arhiepiscopul Teodosie, după ce acesta a declarat că femeia nu deține roluri mai importante în Biserică deoarece „nu poate fi perpetuu într-o rugăciune, pentru că are condiţia slăbiciunilor sale”. CNCD susține că Biserica Ortodoxă Română trebuie să aplice propriul regulament în cazul ÎPS Teodosie, dacă se constată că declarațiile sale aduc atingere dreptului la demnitate a femeilor.
„Consiliul constată că, în astfel de cazuri cum este cel supus analizei (doar în acest caz concret ce constituie obiectul plângerii), în temeiul libertății religioase și a principiului autonomiei cultelor recunoscute de statul român, revine acestora din urmă să aprecieze și să-și aplice propriile regulamente atunci când, un ierarh în exprimarea libertății de conștiință și religioasă poate aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în speță dreptului la demnitate a femeilor”, este decizia CNCD, cu privire la declarațiile ÎPS Teodosie.
Context
Într-o intervenție la Radio Dobrogea, Arhiepiscopul Tomisului a susținut că femeia nu deține roluri mai importante în Biserică deoarece „nu poate fi perpetuu într-o rugăciune, pentru că are condiţia slăbiciunilor sale”.
„Nu este discriminare, este vorba de statutul bărbatului şi al femeii. Sigur că nicio femeie nu poate fi preot şi atunci e discriminare? De ce? Pentru că aceasta este condiţia ei. Ea nu poate fi perpetuu într-o rugăciune, pentru că are condiţia slăbiciunilor sale. Cum să fie discriminare? Aceasta este femeia. Ea a început păcatul şi iată, se află cu această neputinţă pentru că ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur că dacă n-ar fi fost păcatul, nu astfel s-ar înmulţit neamul omenesc, ci prin puterea cuvintelor dumnezeieşti care le-a zis înainte de păcat: creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi Pământul. Ei nu îşi cunoşteau intimităţile înainte de păcat, erau îmbrăcaţi în har strămoşii noştri şi atunci luaţi ceea ce v-am spus, femeii i s-a spus ”În dureri vei naşte fii”. Dacă nu păcătuia, nu ar fi născut în dureri”, a explicat Arhiepiscopul Tomisului.
Comunicatul CNCD
„Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, întrunit în ședința de soluționare a petițiilor din data de 9 iunie 2021, a adoptat următoarea hotărâre referitoare la afirmațiile arhiepiscopului Tomisului, Petrescu Teodosie cu privire la rolul femeii în cultul BOR, din data de 06.05.2021, în cadrul emisiunii ”Dialog Duhovnicesc”, difuzată de Radio Dobrogea:
Având în vedere:
– prevederile art. 1 alin. (3), art. 29 alin. (1), (2), (3) și (5), art. 30 alin. (1), (6) și (7) din Constituția României,
– art. 2 alin. (1) și (8), art. 15 din O.G. 137/2000,
– art. 1 alin. (1), art. 5 alin. (4) din Legea nr. 489 din 28 decembrie 2006 (*republicată*) privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, respectiv:
– conținutul declarației;
– contextul declarației;
– scopul declarației;
– funcția, poziția socială a autorului declarației;
Consiliul constată că, în astfel de cazuri cum este cel supus analizei (doar în acest caz concret ce constituie obiectul plângerii), în temeiul libertății religioase și a principiului autonomiei cultelor recunoscute de statul român, revine acestora din urmă să aprecieze și să-și aplice propriile regulamente atunci când, un ierarh în exprimarea libertății de conștiință și religioasă poate aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în speță dreptului la demnitate a femeilor.
Acest drept și această obligație a cultelor recunoscute de stat rezultă și din art. 5 alin. (4) din Legea 498 din 2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor: „În activitatea lor, cultele, asociațiile religioase și grupările religioase au obligația să respecte Constituția și legile țării și să nu aducă atingere securității publice, ordinii, sănătății și moralei publice, precum și drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea