Wednesday, December 2, 2020
Jurnalism corect


IPJ Maramureș: Șapte bărbați implicați în scandalul din Baia Mare din noaptea de Revelion, reținuți

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 2 ianuarie 2020 Etichete: , , ,

Șapte bărbați implicați în scandalul de Revelion din Baia Mare au fost reținuți pentru 24 de ore, joi, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și încăierare, potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Maramureș.

În scandalul produs în noaptea dintre ani la un restaurant din Baia Mare au fost implicați șapte bărbați cu vârste cuprinse între 24 și 52 de ani. Unul dintre aceștia, în vârstă de 37 de ani, a rămas internat la spital pentru investigații medicale.

Șapte bărbați, implicați în scandalul din noaptea de Revelion

Potrivit unui comunicat al IPJ Maramureș transmis, joi, în altercația produsă în noaptea de Revelion într-un restaurant din Baia Mare au fost implicați șapte bărbați cu vârste cuprinse între 24 și 52 de ani, dar unul dintre aceștia a rămas internat în spital pentru investigații medicale.

„Activitățile de cercetare și documentare efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Baia Mare au dus la identificarea a șapte bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 52 de ani, implicați în altercație. Doi dintre aceștia au depus plângere sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Datorită leziunilor suferite, unul dintre ei, în vârstă de 37 de ani, a rămas internat la spital pentru investigații medicale. În baza probatoriului administrat de polițiști, față de ceilalți șase bărbați a fost dispusă joi măsura reținerii pentru 24 de ore”, se arată în comunicat.

În acest caz, oamenii legii au deschis un dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și încăierare.

Context

Trei bărbați au fost transportați la spital, miercuri dimineața, în urma unui scandal izbucnit după petrecerea de Revelion, la un hotel din Baia Mare. A fost necesară intervenția a zeci de polițiști, a trei ambulanțe și a unui echipaj SMURD.

„Un conflict a izbucnit de Revelion la un restaurantul unui hotel din Baia Mare iar pentru aplanarea acesteia la fața locului au intervenit mai multe echipaje de poliție, de la ordine publică. Polițiștii au identificat trei bărbați care prezentau urme de violență și care au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Din primele verificări s-a constatat că mai multe persoane care se aflau la restaurantul respectiv s-au agresat iar în cauză s-a întocmit dosar penal și se continuă cercetările pentru a se stabili ce s-a întâmplat”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș, Florina Meteș.

Potrivit presei locale, mai mulți tineri s-au bătut cu pumnii și picioarele dar și cu sticlele de băutura. În urma altercației, mai multe persoane au fost rănite.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW