Wednesday, May 31, 2023
Jurnalism corect


VIDEO IPJ Argeș, despre accidentul lui Chițoiu: Nu s-a putut stabili ce autoturism a intrat pe contrasens. A fost deschis dosar penal

By Daniela Eremia , in Stirile zilei , at 27 decembrie 2019 Etichete: , , , , ,

IPJ Argeș a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă că la acest moment se desfășoară cercetări „in rem” în cazul accidentului petrecut pe raza comunei Cotmeana, în care a fost implicat și Daniel Chițoiu. Au fost audiați mai mulți martori, de asemenea, poliția reamintește că nu s-a putut stabili, din primele verificări, care dintre cele două autoturisme ar fi vinovat.

„La acest moment se desfășoară cercetări ,,in rem” (faţă de faptă, principiu juridic ce stă la baza activităţii de cercetare penală), în urma evenimentului rutier care s-a soldat cu decesul a două persoane şi rănirea altor două, fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, conform art. 192 si 196 din Codul Penal”, a transmis IPJ Argeș.

Potrivit sursei citate, mai multe persoane au fost audiate în acest caz.

„Putem confirma că în cauză au fost audiate mai multe persoane în calitate de martor, însă aspectele precizate de persoanele respective şi eventualele concluzii fac obiectul cercetărilor, neputând face, la acest moment, şi obiectul comunicării publice”, potrivit comunicatului.

IPJ Argeș susține că o concluzie privind vinovăția unei persoane nu poate face obiectul unei comunicări preliminare.

„Cu privire la eventuale concluzii, reamintim că, după primele momente ale producerii evenimentului rutier, nu s-a putut stabili, preliminar, care este mecanismul exact, fiind cunoscut doar faptul că acesta a constat într-o coliziune frontală, ca urmare a pătrunderii pe contrasens, neputând fi stabilit, din primele verificări, care dintre cele două autoturisme ar fi vinovat”, conform comunicatului.

Sursă foto: IPJ Olt

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW