Sunday, April 28, 2024
Jurnalism corect


Iorgulescu Jr. află decizia definitivă în dosarul răpirii și agresării unui tânăr | Judecat și pentru omor în cazul accidentului tragic, fiul șefului LPF nu a fost adus, încă, în România

By Robert Madaianu , in Justitie Stirile zilei , at 11 noiembrie 2020 Etichete: ,

Curtea de Apel București este așteptată să dea, miercuri, decizia definitivă în dosarul în care Mario Iorgulescu este acuzat de lipsire de libertate. În primă instanță, el a fost achitat.

În anul 2016, acesta a fost acuzat că, împreună cu alte persoane, ar fi bătut un bărbat care le datora bani. Anchetatorii susțin că cei patru bărbați l-au bătut în reprize, cu un ciocan de șnițele.

Potrivit anchetatorilor, când victima a depus plângere la poliție, Iorgulescu ar fi apelat din nou la violență pentru a scăpa, mai mult, ar fi încercat să-i ofere și bani victimei.

Achitat în primă instanță

Ulterior, Judecătoria Sectorului 3 a decis să îl achite pe Mario Iorgulescu, însă, ceilalți bărbați implicați în dosar au primit de executat ani grei de închisoare.

Achită inculpatul Iorgulescu Gino Mario pentru infracţiunea de complicitate la infracţiunea de lipsire de libertate prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 205 al. 1 C.p. Constată că inculpatul a fost reţinut la data de 06.09.2016 şi arestat preventiv de la 15.09.2016 la 12.10.2016”, se arată în decizia instanței.

Judecat pentru omor

În august 2020, Mario Iorgulescu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru  omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

Pe 8 septembrie 2019, pe fondul unei crize de gelozie şi într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l şi fiind sub influenţa cocainei, tânărul intenţiona să se deplaseze din sat Gulia, comuna Tărtăşeşti, spre un club din Parcul Herăstrău.

Inculpatul Iorgulescu Gino-Mario a condus autoturismul marca Aston Martin model DBS cu o viteză ce depăşea cu mult viteza legală de 60 km/h în localitate, pătrunzând pe culoarea roşie a semaforului cu viteza de 145 km/h în intersecţia dintre Şos. Chitilei şi str. Teodor Neagoe, accelerând până la 162 de km/h în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I, urcând vehiculul cu partea stângă pe un scuar, apăsând la maximum pedala de acceleraţie la un vehicul echipat cu un motor ce dezvoltă 700 de cai putere, pătrunzând pe contrasens şi intrând în coliziune frontală, la ora 03:02:39, la viteza de 143 km/h, cu autoturismul marca Audi, condus de victima V.D.A., care a decedat pe loc”, susțin procurorii.

Din momentul în care a pătruns în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului, Iorgulescu nu a acţionat frâna, iar în momentul coliziunii pedala de acceleraţie era apăsată la maximum, mai arată sursa citată.

Procedând în acest mod, inculpatul a fost indiferent faţă de urmările acţiunilor sale, pe care le-a prevăzut şi acceptat, punând în pericol participanţii la trafic, lăsând producerea sau evitarea unei coliziuni pe seama hazardului şi astfel ucigând-o pe victimă cu intenţie indirectă„, mai susţin anchetatorii.

Transportat în Italia în urma rănilor din accidentului în care a murit celălalt tânăr, Iorgulescu Jr. nu a fost adus nici până acum în România.

Foto: fanatik.ro

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *