Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Ion Țiriac își vrea înapoi terenurile pe care ar trebui să fie construit Terminalul 2 al Aeroportului Otopeni

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 6 septembrie 2024

Exproprierile pentru realizarea Terminalului 2 al Aeroportului Henri Coandă, demarate în anul 2019 și finalizate în 2021, ar putea fi anulate, iar terenurile returnate lui Ion Țiriac. Omul de afaceri a solicitat acest lucru prin intermediul Tribunalului Ilfov, în condițiile în care statul român nu a demarat încă investiția. Informația a fost sesizată de către Asociația Pro Infrstructură. 

Aproximativ 12,6 milioane de pasageri au tranzitat în anul 2022 „principala poartă aeriană de intrare în țară”, în vreme ce în anul 2023 numărul acestora s-a ridicat la aproximativ 15 milioane. Este mult prea mult pentru Terminalul 1 al aerportului, proiectată pentru o capacitate anuală de 6 milioane de pasageri. Prin urmare, este nevoie urgentă de realizarea unui nou terminal.

Potrivit Asociației Pro Infrastructură, CNAB, compania de stat care administrează cele două aeroporturi ale Capitalei, a actualizat studiul de fezabilitate necesar noului terminal și este într-o fază avansată cu documentația de licitație necesară proiectării și execuției. Cu toate acestea, investiția este tergiversată din lipsă de finanțare. Comisia Europeană, care și-a stabilit ca obiectiv atingerea neutralității climatice până în anul 2050, nu mai alocă fonduri pentru investiții în infrastructura aeroportuară, astfel că România trebuie să identifice alte surse.

Statul român ar vrea concesionarea aeroportului unor investitori din zona Golfului, dar…

Cea mai la îndemănă soluție o reprezintă, fără doar și poate, concesionarea infrastructurii aeroportuare. Altfel spus, o firmă privată realizează pe banii ei investiția, după care și-o recuperează prin operarea aeroportului. Pe această variantă par să mizeze în acest moment și autoritățile. Cu toate acestea, atrag atenția reprezentanții Pro Infrastructură, Ministerul Transporturilor s-a angajat în negocieri netransparente cu investitori din zona Golfului, fără a beneficia de suportul experților internaționli.

„CNAB, compania de stat care administrează cele două aeroporturi ale Capitalei, a actualizat studiul de fezabilitate necesar noului terminal și este într-o fază avansată cu documentația de licitație necesară proiectării și execuției. Dar ministrul Sorin Grindeanu nu este capabil să atragă finanțare de la instituțiile financiare internaționale. Practic în 3 ani de zile, la nivel guvernamental, nu s-a făcut absolut niciun progres real ca să se asigure banii necesari celui mai important proiect de infrastructură aeriană a țării. Așa că, pare-se că guvernul actual încearcă o variantă pe genunchi potențial păguboasă: concesionarea infrastructurii aeroportuare din București către investitori din zona Golfului. În principiu, noi nu suntem împotriva concesionării dacă este făcută corespunzător. Soluția este folosită pe scară largă în regiunea noastră și chiar la aeroporturi europene cu pretenții. Dar dacă este făcută fără transparență, fără profesionalism și fără consultanță de specialitate oferită de Banca Mondială și/sau BERD, avem mari dubii că soluția e una viabilă și autoritățile pot obține cel mai profitabil „deal” pentru România. Mai ales că instituțiile financiare internaționale amintite pot oferi banii necesari la dobânzi avantajoase”, atrage atenția Pro Infrastructură.

Terminalul 2 al Aeroportului Henri Conadă ar trebuie să asigure 100.000 mp de spații noi și 25 de porți de îmbarcare.

Comentarii