Thursday, October 28, 2021
Jurnalism corect


Ion Rădoi anunță că a făcut plângere penală împotriva conducerii Metrorex: Banii reținuți din salariu de la membrii de sindicat nu au fost virați

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 17 iunie 2021

Liderul sindicatului „Unitatea”, Ion Rădoi, a anunțat, joi, că a depus o plângere penală împotriva conducerii Metrorex pe motiv că nu ar fi virat contribuția sindicală.

„Din luna martie, banii reținuți din salariu de la membrii de sindicat nu au mai fost virați în conturile sindicatului. Este vorba de 1% din salariul tarifar al fiecărui membru de sindicat. Am făcut plângere penală în acest sens”, declarat Ion Rădoi într-o conferință de presă.

Conducerea Metrorex nu mai vrea să colecteze contribuția sindicală

După ce prim-ministrul Florin Cîțu a anunțat că va adoptat o Ordonanță de Urgență prin care companiile să nu mai fie oblicate să colecteze contribuția sindicală, fără ca acest lucru să se și întâmple, pe 7 mai, directorul Metrorex, Ștefan Paraschiv, a semnat o dispoziție în acest sens.

„Începând cu lichidarea lunii aprilie 2021, Directorul Economic va dispune compartimentelor financiar-contabile  să înceteze efectuarea operaţiunii prin care se retin cotizatiile sindicale lunare ale salariatilor Metrorex S.A., membri de sindicat, şi virarea acestora în contul sindicatului USLM”, se arată în Dispoziţia nr. 4 din 7 mai 2021, semnată de directorul general, Ştefan Paraschiv.

Context

Disputa dintre conducerea Metrorex și sindicatul „Unitatea” are la bază decizia de dezafectare a spațiilor comerciale, administrate până în acest an de către sindicat, dar și planul conducerii companiei de reducere a cheltuielilor de personal prin diminuarea salariilor și a numărului de angajați.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW