Ion Iliescu se află în continuare internat la terapie intensivă. Starea generală este stabilă
Fostul președinte Ion Iliescu va fi menținut în continuare în secția de terapie intensivă, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, relatează Agerpres.
Potrivit informării unității medicale, starea sa generală se menține stabilă în urma administrării tratamentului, înregistrându-se chiar o tendință de ameliorare.
„Având în vedere situația medicală și complexitatea diagnosticelor, s-a decis menținerea internării în secția de terapie intensivă pentru acordarea îngrijirilor medicale sub atenta supraveghere a echipei de specialiști din cadrul spitalului. Starea generală se menține stabilă sub tratament, inclusiv administrare de oxigen, cu tendință de ușoară ameliorare clinică și biologică. Totodată, pacientul beneficiază de proceduri de kinetoterapie adaptate condiției medicale și a reușit cu sprijin să stea la marginea patului”, au transmis reprezentanții spitalului.
Fostul șef al statului Ion Iliescu, în vârstă de 95 de ani, a fost internat pe data de 11 iunie la secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”. El se confruntă cu multiple afecțiuni cronice, peste care a survenit o boală pulmonară severă, care a dus la deteriorarea stării sale de sănătate.



