Ion Iliescu a încetat din viață. Ce mesaje au transmis principalii lideri politici
Fostul președinte Ion Iliescu a încetat din viață la vârsta de 95 de ani. El era internat de două luni la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, unde a fost diagnosticat cu cancer pulmonar. Mai mulți lideri politici, printre care președintele Nicușor Dan, cei Senatului și Camerei Deputaților, Mircea Abrudean și Sorin Grindeanu, și premierul Ilie Bolojan, au transmis mesaje în urma decesului său.
Nicușor Dan: „Istoria îl va judeca pe Ion Iliescu, personajul central al tranziției anilor ‘90”
Actualul șef al statului a publicat un scurt mesaj, în care a transmis că faptele fostului președinte Ion Iliescu vor fi judecate de către istorie. Nicușor Dan a subliniat că este nevoie de lămurirea dosarelor Revoluției și Mineriadei pentru a putea merge mai departe.
„Istoria îl va judeca pe Ion Iliescu, personajul central al tranziției anilor ‘90.
Este obligația noastră să lămurim marile dosare ale epocii, pentru a merge asumat mai departe”, a scris actualul președinte pe Facebook.
Mircea Abrudean: „Timpul va permite o analiză completă și echilibrată a rolului pe care l-a avut în viața publică”
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a transmis că Ion Iliescu intră în paginile istoriei. El a adăugat că rolul său în viața publică va fi analizat complet și echilibrat odată cu trecere timpului.
„Odată cu plecarea sa, Ion Iliescu intră definitiv în paginile istoriei. Timpul va permite o analiză completă și echilibrată a rolului pe care l-a avut în viața publică”, a scris liderul camerei superioare a parlamentului.
Sorin Grindeanu: „Pentru mine și colegii mei din PSD, Ion Iliescu rămâne (…) un politician care a demonstrat o profundă empatie față de toți cei aflați în dificultate”
Președintele Camerei Deputaților și liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a subliniat contribuția majoră a fostului șef al statului la aderarea României la NATO și la UE, amintind și de rolul său în trecerea la democrație.
„O personalitate marcantă a istoriei recente, Ion Iliescu, primul președinte al României democratice, a avut o contribuție majoră în momente definitorii pentru destinul românilor, precum aderarea la NATO și Uniunea Europeană. (…) Indiferent de opiniile divergente, contribuția sa la tranziția spre democrație a țării rămâne parte a memoriei colective”, a scris acesta pe Facebook.
Ilie Bolojan: „Dispariția sa reprezintă încheierea unei etape semnificative din istoria recentă a țării, marcată de tranziția post-comunistă și de transformări esențiale în viața publică”
Și premierul Ilie Bolojan a transmis condoleanțe în urma încetării din viață a fostului președinte. Liderul guvernului a subliniat momente semnificative din timpul mandatului acestuia, cum ar fi adoptarea Declarației de la Snagov, sau revizuirea din 2003 a constituției.
„În timpul mandatului său au fost adoptate documente și decizii care au influențat direcția României, între care Declarația de la Snagov și revizuirea Constituției din 2003, acte care au stat la baza unor schimbări majore în plan politic și instituțional”, a susținut premierul.
Dominic Fritz: „Moartea lui Ion Iliescu este dureroasă nu din cauza plecării sale, ci pentru că ne lasă cu atâtea răni deschise”
În mesajul său, președintele USR, Dominic Fritz, a subliniat atât aspectele pozitive ale mandatelor prezidențiale ale lui Ion Iliescu, cât și deciziile mai puțin bune ale acestuia, sau întrebările la care nu a oferit răspunsuri în timpul vieții sale.
„Da, a avut un rol important, în ultimul lui mandat, în orientarea strategică a României spre NATO și Uniunea Europeană – o direcție care ne definește și astăzi.
Dar nu putem trece sub tăcere – da, nici astăzi – suferința celor care au plătit cu sânge la Revoluție și mineriade pentru dreptul la libertate și democrație. Nu putem trece sub tăcere faptul că a patronat un sistem postcomunist ale cărui tentacule ne frânează încă azi.
Mulți încă așteaptă dreptatea”, a transmis liderul USR.



